Mick Jagger şi Keith Richards, solistul şi chitaristul The Rolling Stones, compozitorii principali ai trupei, i-au adus omagii bateristului Charlie Watts, al treilea cel mai longeviv membru al grupului, care a murit pe 24 august la vârsta de 80 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fără a se folosi de cuvinte, Jagger şi Richards au publicat online fotografii cu Watts, grăitoare şi „triste”, după cum au apreciat fanii.

Jagger a ales o imagine cu Watts râzând din spatele kitului de tobe, în timp ce Richards a publicat o fotografie cu setul abandonat, de care e agăţat semnul „closed” (închis, n.r.).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Charlie Watts a murit într-un spital din Londra, oraşul natal, după ce, la începutul lunii fusese anunţat că a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a decurs bine.

El a fost membru al grupului The Rolling Stones din ianuarie 1963, când s-a alăturat lui Jagger, Richards şi Brian Jones.

Watts i-a ajutat să devină, alături de The Beatles, una dintre cele mai apreciate şi populare trupe rock 'n' roll din anii 1960, cunoscută pentru piese precum „(I Can't Get No) Satisfaction”, „Jumpin' Jack Flash”, „Get Off My Cloud” şi „Sympathy for the Devil”.

Dacă în majoritatea trupelor basul şi tobele formează secţia ritmică, în cazul The Rolling Stones, chitaristul Keith Richards şi bateristul Charlie Watts au dat ritmul, basul urmându-i, de cele mai multe ori.

Discret şi elegant, familist devotat, Watts nu a fost vreodată un toboşar strident. Fără solo-uri, fără artificii, el a fost un pilon atât pentru muzica trupei, cât şi pentru grup în sine. 

Pasionat dintotdeauna de jazz, a avut propriile proiecte muzicale, dincolo de zona blues-rock aleasă de trupa căreia i-a dedicat aproape şase decenii. 

Ultimul concert susţinut în faţa unui public a avut loc pe când avea 78 de ani, în turneul „No Filter”, programat să fie reluat toamna aceasta şi la care ar fi trebui să participe. La începutul lunii a fost anunţat că locul lui va fi ţinut de Steve Jordan, care a colaborat în trecut cu Keith Richards, a făcut parte din formaţia emisiunilor „Saturday Night Live" şi „Late Night with David Letterman" şi a lucrat cu John Mayer Trio.

„Charlie Watts îmi dă libertatea să zbor pe scenă”, spunea în urmă cu mulţi ani Richards. Tot el nota în autobiografia „Life” despre aportul muzicianului: „Pentru mine, Charlie Watts este ingredientul secret al acestei afaceri”.

În 2016, Watts a fost clasat al 12-lea în lista revistei Rolling Stone a celor mai buni 100 de toboşari din toate timpurile.

The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It's Only Rock 'n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994) şi „Bridges to Babylon” (1997).

Trupa şi-a schimbat componenţa în câteva rânduri, însă relaţiile dintre membrii săi au rămas amicale şi ei au cântat în mai multe rânduri împreună, în proiecte independente.

Cea mai recentă formulă: Mick Jagger (din 1962 - voce, chitară), Keith Richards (1962 - chitară, voce), Charlie Watts (1963 - 2021, tobe) şi Ronnie Wood (din 1975, chitară).

Grupul britanic a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.