Lungmetrajul „Roma”, scris şi regizat de Alfonso Cuarón, a fost ales de membrii Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI) cel mai bun film al anului 2019, potrivit unui anunţ făcut de organizatorii Festivalului de la San Sebastián, unde va fi acordat trofeul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un număr de 618 critici de film din întreaga lume au votat cel mai bun film dintre lungmetrajele lansate după 1 iulie 2018.

Celelalte trei filme finaliste au fost „Dolor y Gloria”, de Pedro Almodóvar, cu Antonio Banderas premiat anul acesta pentru interpretare la Cannes, „Parasite”, de Bong Joon-ho, premiat cu Palme d'Or anul acesta, şi „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, cu Olivia Colman premiată cu Oscar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Este pentru prima dată când cineastul mexican Alfonso Cuarón câştigă acest premiu. 

„Roma” a fost marele câştigător la Festivalul de Film de la Veneţia de anul trecut, apoi a primit numeroase distincţii, inclusiv trei premii Oscar („cel mai bun film într-o limbă străină”, „cel mai bun regizor” şi „cea mai bună imagine”), trofee BAFTA şi Goya.

Drama „Roma”, producţie Netflix, este inspirată de viaţa cineastului. Acţiunea filmului este plasată în Ciudad de México, în anii 1970, şi are în centru o familie din clasa de mijloc.

Marele premiu FIPRESCI a fost acordat prima dată în 1999. De-a lungul anilor el a revenit unora ca Pedro Almodóvar, Michael Haneke, Cristian Mungiu, Jean-Luc Godard, Richard Linklater, Roman Polanski, George Miller, Maren Ade, Aki Kaurismäki ş Paul Thomas Anderson.

Trofeul de anul acesta va fi înmânat la gala de deschidere a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la San Sebastián, care va avea loc între 20 şi 28 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.