Cineastul Cristian Mungiu, fondatorul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre proiectele sale viitoare, despre influenţa fenomenului #MeToo şi a platformelor de streaming asupra industriei cinematografice şi spune „cu mâna pe inimă” că reprezentarea României la festivalul de pe Croazetă din 2019 va fi mai bună decât anul acesta.
Cristian Mungiu, regizor şi producător, s-a născut pe 27 aprilie 1968, la Iaşi. A studiat literatura engleză la Universitatea din Iaşi, iar în 1998 şi-a luat licenţa în regie, după ce a urmat cursurile Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
Este primul regizor român care a câştigat Palme d’Or pentru lungmetraj, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007).
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cineastul a semnat regia a 12 filme de scurt şi lung metraj. A debutat în lungmetraj cu „Occident” (2002), cu Alexandru Papadopol în rolul principal, şi a continuat cu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), „Amintiri din Epoca de Aur” (2009) şi „După dealuri” (2012).
În 2012, la Festivalul de Film de la Cannes, Cristian Mungiu a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu, pentru povestea filmului „După dealuri”, iar actriţele Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au fost recompensate cu premiul pentru interpretare feminină.
„Bacalaureat”, lansat în 2016, i-a adus premiul pentru regie la Cannes şi a beneficiat de aprecierea criticilor şi a publicului. În acelaşi an, a fost invitat să facă parte din Academia de Film Americană, cea care acordă premiile Oscar.
De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes, la ediţia din 2013. Juriul din acel an a fost prezidat de regizorul Steven Spielberg.
În 2012, cineastul a primit din partea Regelui Mihai I medalia „Crucea Casei Regale a României", după ce, în iunie 2007, a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler din partea preşedinţiei României. În mai 2013, a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez. În octombrie 2017, a primit, din partea ambasadoarei Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis, însemnele de Cavaler al Ordinului Legiunea de Onoare, distincţie oferită de preşedintele Franţei.
A înfiinţat, în 2003, împreună cu regizorul şi muzicianul Hanno Höfer şi cu directorul de imagine Oleg Mutu, compania de producţie Mobra Films. A produs 14 titluri, filme proprii, dar şi pentru alţi regizori români şi străini.
Cristian Mungiu declară în interviul News.ro că îşi doreşte să aibă mai mult timp pentru proiecte cinematografice şi spune că „nu trebuie întotdeauna să realizezi filmele, este important dacă poţi să fii parte din ele şi ca producător”. Astfel, el a produs, în ultimii doi ani, lungmetrajele „The Sisters Brothers”, de Jacques Audiard, care a avut premiera la Veneţia 2018, şi „Lemonade”, de Ioana Uricaru, primul film românesc filmat în America de Nord, dar şi serialul „Hackerville” pentru HBO.
Despre proiecţia aclamatului „Roma”, unul dintre evenimentele din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, ajuns la a noua ediţie, care va avea loc între 19 şi 28 octombrie, el povesteşte că regizorul mexican Alfonso Cuarón a fost cel care l-a ajutat în negocierea cu Netflix pentru difuzarea lungmetrajului premiat cu Leul de Aur la Veneţia 2018.
Legat de fenomenul #MeToo şi problema egalităţii de şanse, Mungiu este de părere că valoarea şi calitatea filmelor trebuie să primeze în cazul festivalurilor, şi nu „egalitatea aritmetică”, cât despre popularitatea platformelor de streaming spune că există şi beneficii şi dezavantaje.
Prezentăm integral interviul acordat News.ro de regizorul şi producătorul Cristian Mungiu:
Aţi spus la conferinţa pentru Les Films de Cannes à Bucarest că vă doriţi ca pe viitor să nu o mai găzduiţi, să vă implicaţi mai puţin. Despre ce e vorba mai exact?
Cristian Mungiu: Nu am de gând să renunţ la festival, mi-ar plăcea ca el să continue, dar mi-ar plăcea să fie organizat în cât mai mare măsură cu mai puţin sprijin din partea mea. Probabil că pentru la anul va continua să aibă nevoie de sprijin. Dar ştiţi că festivaluri de genul ăsta - făcute de cineaşti - mai există în Europa şi în lume. Kusturica are unul de tipul ăsta, care se ţine în „Kusturland”, şi Kaurismäki are. Am fost invitat şi la unul, şi la celălalt şi am văzut cum se desfăşoară. Festivalul fraţilor Kaurismäki din Finlanda, de exemplu, este foarte simpatic. Are loc la Sodankylä, care este un loc unde ajungi doar pentru acest festival. Când s-au decis să facă acest festival au vrut să îl facă undeva unde nu se întâmplă nimic altceva. Este în locul unde se agaţă harta în cui, dacă vreţi. Este în nordul Finlandei, trebuie să schimbi avione ca să ajungi acolo. În ciuda acestei poziţionări foarte radicale, este colosal să ajungi acolo. Este un festival care are loc în timpul zilei polare şi filmele sunt proiectate toată noaptea, pentru că e lumină, şi se doarme puţin peste zi. Şi asta încercăm să facem şi noi, la scara noastră, aici. Să folosesc simpatia pe care am reuşit să o generez în lumea cinematografică şi oamenii pe care i-am cunoscut şi să îi invit aici, să le vorbesc despre cinefilia din România, care uneori e mai puţin vizibilă, dar, în orice caz, după ce vin aceşti autori sper să fie mai prezentă. Şi încercăm să facem acest gen de manifestare care să continue, dar eu, până la urmă, sunt cineast şi trebuie să mă ocup în cât mai mare măsură de filmele mele şi sper ca festivalul să capete acel gen de sprijin constant şi mai puţin plin de peripeţii, cum am avut anul acesta, şi să continue cu mai puţin sprijin din partea mea.
Îmi spuneaţi în urmă cu doi ani că aveţi în vedere să faceţi un film într-o altă limbă. Se concretizează?
Cristian Mungiu: Eu continui să citesc scenarii de altă limbă şi nu ştiu sigur dacă voi merge mai departe cu un film în engleză sau în română. În orice caz, deocamdată, sunt bucuros că am reuşit să produc primul film românesc filmat în America de Nord. Am produs acest „Lemonade”, care a fost foarte bine primit. Nu m-am aşteptat ca, după premiera de la Berlinală, să primească atâtea premii, să fie vândut în atâtea ţări, să aibă parte de o apreciere critică. Sper să funcţioneze şi pentru publicul din România, care are atâtea prejudecăţi legat de filmele româneşti, fie ele filmate peste Ocean sau nu. Aşa că mă manifest şi în direcţia asta de producţie. De asta spuneam că aş vrea să capăt ceva mai mult timp liber de la activităţile organizatorice, să pot să îmi văd de ale mele.
Am remarcat că aţi fost implicat în numeroase proiecte, în ultima perioadă.
Cristian Mungiu: Mai este un film care se încadrează aici. Am fost anul acesta la Veneţia şi am fost de faţă la proiecţia „The Sisters Brothers”, filmul în limba engleză pe care l-am coprodus pentru Jacques Audiard şi pe care, probabil, îl vom distribui noi (Voodoo Films, n.r.) în România. Nu trebuie întotdeauna să realizezi filmele, este important dacă poţi să fii parte din ele şi ca producător. Este un film foarte frumos, arată foarte bine. Este filmul pentru care au venit Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal şi John C. Reilly în România anul trecut.
Ce impresie v-a lăsat ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes?
Cristian Mungiu: Din punctul meu de vedere a fost mai formală şi mai sub presiune, faţă de alţi ani, din cauza acestui fenomen MeToo. Dintr-o dată ne-am trezit la Cannes cu o corectitudine politică foarte greu de gestionat şi pe care nu ştiu dacă festivalul a gestionat-o fabulos. A fost pentru prima dată la Cannes când în acea geantă am primit un fluturaş pe care era trecut un hotline - dacă te agresează cineva sexual în timpul festivalului, să ai unde să suni. Sigur că, până la urmă, este penibil să se ajungă la aşa ceva. Bineînţeles că toate cazurile serioase de agresiune trebuie cercetate şi eradicate pe cât posibil. O altă parte a Cannesului a fost legată de această egalitate de şanse, o temă importantă, dar nu neapărat cinematografică. Noi eram obişnuiţi ca festivalul să se concentreze în general pe calitatea filmelor pe care le prezintă. Până la urmă s-a întâmplat ceva din pricina asta: o grămadă de titluri aşteptate la Cannes anul ăsta au ajuns la Veneţia, care a avut un lineup colosal. Şi asta pentru că la Cannes s-a încercat a se păstra un echilibru la nivel de gen şi să fie incluse în festival cât mai multe filme realizate de femei, ca să poată fi menţinut echilibrul, în condiţiile în care - de fapt - problema este că nu sunt produse suficiente. Egalitatea asta nu ar trebui să se manifeste la nivelul expunerii la sfârşit, ea trebuie să pornească mult mai din timp, să avem grijă că există această investiţie la nivelul şcolilor de film, pentru că acolo există şanse egale. Mai târziu, probabil că valoarea şi calitatea trebuie să primeze, şi nu genul ăsta de egalitate aritmetică. În acelaşi timp, sigur, trebuie să ne asigurăm că există şanse ca cineastele să se exprime şi să se educe în acest sens de la început şi să primească aceleaşi şanse ca bărbaţii studenţi în şcolile de film. Mai departe însă e bine să ne concentrăm pe calitatea filmelor pe care festivalurile ni le prezintă. Şi au fost anul acesta, la Cannes, cel puţin trei titluri care au generat controverse, pentru că te întrebai dacă filmul respectiv a fost selecţionat exclusiv pe baza calităţii lui sau o mare influenţă a venit şi de la faptul că era realizat fie pe un subiect la modă, fie în cadrul acestei egalităţi de gen.
Este o situaţie delicată.
Cristian Mungiu: Este foarte delicată, pentru că am constatat că oamenii preferau ori să se poziţioneze foarte precaut ori să nu se exprime deloc pe această linie şi e destul de caraghios să te trezeşti la Cannes, unde e o mare sărbătoare a cinema-ului, că preferi să eviţi să ai păreri pe subiecte de genul ăsta sau preferi să eviţi să abordezi oameni de alt gen decât tine ca să nu se interpreteze. Cred că suntem într-un fel de exagerare şi trebuie să rămânem ce suntem.
Trecând la un alt subiect care a stârnit controverse inclusiv la Cannes - platformele de streaming -, cum a fost negocierea cu Netflix pentru „Roma”?
Cristian Mungiu: Dacă am fi făcut o negociere doar la acest nivel, nu am fi ajuns nicăieri. Dar, în prezenţele mele în festivaluri mexicane, am reuşit să îl cunosc pe Alfonso Cuarón şi atunci, prin intermediul lui, am făcut această intervenţie. Am sperat multă vreme că el va putea fi prezent la Bucureşti, acum mai sper foarte puţin, dar sper că va fi prezent în România la un moment dat. M-am dus până la Veneţia inclusiv pentru asta - să văd dacă este posibil să stăm de vorbă, să văd filmul, să vedem ce putem face. Este foarte greu să aduci filme de categoria asta. Dar, pentru că ne-am înţeles foarte bine anul trecut, când am discutat la Morelia despre asta, s-a dat acest telefon de care era nevoie, aşa că negocierea noastră a mers mai simplu. Ce a trebuit să facem a fost să identificăm cele mai bune condiţii de calitate ca să difuzăm acest film. Pentru că deja vorbim despre un nivel la care oamenii nu vor să îşi dea filmul într-o sală unde puterea lămpii este cea care e. Şi aşa am ajuns la mall, la Grand Cinema & More, cu acest film, iar pentru mine este o mare reuşită şi un eveniment. Vor fi foarte puţine proiecţii ale acestui film în cinema, în lume, pentru că el va fi proiectat doar în anumite festivaluri.
Cum vedeţi evoluţia platformelor de streaming, cum influenţează ele industria cinematografică?
Cristian Mungiu: Este o discuţie complicată, greu de tranşat. De asta vom avea şi o dezbatere, pe legislaţie în general, pentru că sunt şi beneficii, sunt şi dezavantaje create de popularitatea acestor platforme. Pe de o parte, ele creează mult conţinut de calitate şi e important la final pentru public să aibă acces la cât mai mult conţinut bun. Mai e un beneficiu - sunt nişte platforme care au suficient de multă putere să nu fie piratate. Ele dau exemplul că, dacă vrei, poţi să te lupţi cu pirateria. Nu poţi să vezi filme Netflix pe YouTube, şi nici filme Amazon. Atunci încercăm şi noi să vedem în ce măsură este posibil, cu filmele din categoria noastră, a celor care nu au bani să plătească genul ăsta de filtre, ca prin legislaţie să îi facem pe toţi cei care vor să vadă filme să devină spectatori plătitori, şi nu doar contribuitorii altora. Ce faci când vezi un film la care nu plăteşti bilet este că contribui pentru alţii, care nu au investit în acel film. Dar sunt şi neajunsuri ale acestor platforme - conţinutul devine mai important decât autorul şi, sigur, sunt filme la care nu contează cine e regizorul, ar putea să le facă o grămadă de profesionişti, dar cinema-ul nu trebuie să ajungă să trăiască doar prin acest gen de formatare. E făcut să trăiască într-un anume gen de diversitate şi ea nu se păstrează în mod natural. E ca la plante, dacă vreţi. Dacă laşi pe ogor să crească plantele natural, buruienile sau plantele cele mai rezistente vor omorî tot. Dar suntem mai evoluaţi de atât, sunt şi filme mai delicate, mai sofisticate, ale unor oameni care ating o nişă de spectatori. Suntem într-o lume în care am învăţat să respectăm minorităţile şi să le respectăm inclusiv pe cele care reprezintă gusturi diferite. De exemplu, mainstream cinema. Şi pentru asta trebuie să ocrotim prin legislaţie, să poată fi create şi filme de genul ăsta, care să fie şi popularizate, să îşi găsească distribuţie. Degeaba le producem, dacă nu le putem proiecta.
Din punct de vedere al reprezentării României, cum credeţi că va arăta festivalul de anul viitor de la Cannes?
Cristian Mungiu: La anul va fi mai bine decât anul acesta, pot să zic cu mâna pe inimă. Pentru că vor fi gata cel puţin două filme sau trei ale unor autori care au debutat la Cannes, au fost impuşi de Cannes. Corneliu Porumboiu va avea filmul gata pentru Cannes, la fel Cristi Puiu, nu ştiu de Cătălin Mitulescu dacă nu va debuta la alt festival înainte, dar mă aştept să fie mai bine. Nu e grav că nu am fost anul acesta la Cannes. Nu poţi fi în fiecare an. Cannesul are şi el nişte reguli interne, mai puţin vizibile, dar pe care le putem deduce. Există nişte sloturi anume. România deja a fost extraordinar de prezentă şi de avantajată faţă de ce industrie avem noi. Industrie e un cuvânt mare pentru ce facem noi aici. Producem o grămadă de prostii, sincer, şi câteva filme bune. Am avut însă prezenţa acestui scurtmetraj al Georgianei Moldoveanu, în Cinéfondation, şi ne pare bine să îl dăm în festival, a fost filmul Martei Bergman. În acelaşi timp, trebuie să vedem ţări care investesc în mod sistematic în industriile lor de film. Acum câţiva ani nu era niciun film polonez la Cannes, şi după modificările făcute în Polonia o duc tot mai bine. Au avut multe filme şi la Cannes şi la Veneţia. La fel, există acest incubator pentru filme maghiare, care a produs nişte rezultate uimitoare, şi poate că ar fi bine să realizăm că ce ne trebuie nouă aici nu e să avem sesiuni tematice de tip film istoric sau film pentru copii, cum s-a gândit CNC-ul. Mi se pare o idee mai degrabă de anii 1980, că cineva poate să stabilească ce gen de filme sprijinim anul acesta. E bine să lăsăm decizia asta pe seama celor care fac filme şi să identificăm mai degrabă criteriile de calitate pe care le căutăm. Să lăsăm inventivitatea pe seama cineaştilor, pe cât posibil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
