„Dangerous” al lui Morgan Wallen s-a aflat în fruntea topului american al albumelor pentru a noua săptămână consecutiv, performanţă pe care nu a înregistrat-o niciun disc din ultimii cinci ani.
Acesta este unul dintre cele patru albume country care au petrecut cel puţin 9 săptămâni pe primul loc în Billboard 200 şi singurul care a petrecut primele 9 săptămâni în fruntea listei.
„Dangerous: The Double Album” urmează albumului „Views” al lui Drake, care a petrecut, neconsecutiv, 13 săptămâni în fruntea clasamentului, în 2016.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În săptămâna încheiată pe 11 martie, „Dangerous” a fost vândut în SUA în 78.000 de unităţi, potrivit MRC Data. Piesele de pe album au fost accesate online de 98,1 milioane de ori.
Locul al doilea în clasament este ocupat acum de Pop Smoke şi „Shoot for the Stars Aim for the Moon”, în urcare o poziţie, după ce albumul postum a fost vândut în 40.000 de unităţi, în a 36-a săptămână de la lansare.
Pooh Shiesty şi „Shiesty Season” au urcat o poziţie, până pe trei, după ce, în a cincea săptămână de la debut, albumul a fost vândut în 32.000 de unităţi.
Albumul „After Hours” al lui The Weeknd a urcat 159 de poziţii, până pe patru, după ce a fost vândut în 32.000 de unităţi în a 51-a săptămână de top, o creştere de 331%. Compilaţia sa de hituri, „The Highlights”, a coborât 14 locuri, până pe poziţia a 16-a, după ce a fost vândut în 24.000 de unităţi în a cincea săptămână. Cele două discuri împărtăşesc piesele „Blinding Lights” şi „Save Your Tears”.
„The Voice” al rapperului Lil Durk s-a menţinut pe locul al cincilea, cu 31.000 de unităţi vândute în a 12-a săptămână de la lansare.
Top 10 al Billboard 200 este completat de „Future Nostalgia” al cântăreţei Dua Lipa, „My Turn” al lui Lil Baby, „Positions” al Arianei Grande, „Niratias” al grupului rock Chevelle şi de „What You See Is What You Get” al cântăreţului Luke Combs.
Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.