Solistul trupei britanice Coldplay, Chris Martin, a căzut într-o gaură din scenă în timp ce concerta la Melbourne, potrivit The Guardian.
Chris Martin vorbea mulţimii în timpul celui de-al patrulea şi ultim concert din Melbourne de pe Marvel Stadium, care face parte din turneul „Music of the Spheres”, când a căzut pe spate într-o gaură din scenă.
Thank god Chris Martin from @coldplay is okay after he fell through the trap door on the stage #ColdplayMelbourne #MusicOfTheSpheres
— JAKE FLAGPIES23 (@IncrediblyBozza) November 3, 2024
- @CovidPete pic.twitter.com/CfisyZCrh6
Imaginile surprinse de fani îl arată pe Martin citind şi arătând spre posterele din mulţime chiar înainte de cădere. O persoană era înăuntru şi l-a prins pe Martin în ultimul moment şi se pare că i-a amortizat aterizarea.
Publicul a oftat înainte ca Martin să spună: „Asta nu e planificat, vă mulţumesc că m-aţi prins, foarte mult! Mulţumesc băieţi, la naiba!”.
Incidentul vine la doar trei săptămâni după ce vedeta pop americană Olivia Rodrigo a căzut şi ea de pe scenă în timp ce cânta pe Rod Laver Arena din Melbourne.
După câteva zile libere, Coldplay îşi va continua turneul săptămâna aceasta la Sydney, cu spectacole de miercuri până duminică la Accor Stadium.
Trupa Coldplay a susţinut în iunie, anul acesta, două concerte la Bucureşti în cadrul aceluiaşi turneu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...