Cântăreaţa portugheză de fado Mariza va concerta la Sala Palatului din Bucuresti, pe 6 martie 2019, pentru a îşi va promova cel mai nou album, care a fost lansat anul acesta sub egida Warner Music Portugal.
Cel mai recent concert pe care interpreta portugheză l-a susţinut în Capitală a avut loc în luna februarie a acestui an.
Născută pe 16 decembrie 1973, în Mozambic, şi crescută în Portugalia, multiplă nominalizată la premiile Grammy şi câştigătoare a premiului BBC pentru „cel mai bun artist european”, Mariza a colaborat, de la debutul din 2001, cu nume precum Lenny Kravitz şi Sting, Cesária Évora şi Tito Paris, Carlos do Carmo şi Rui Veloso.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A debutat discografic în 2002, cu „Fado em Mim”. În anul 2004, solista a primit premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Străini din Portugalia şi European Border Breakers Award. De asemenea, în acelaşi an, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Atena, Mariza a cântat în duet cu Sting piesa „A Thousand Years”.
Într-un singur deceniu, Mariza a vândut albume în peste un milion de exemplare şi a susţinut un număr impresionant de concerte, peste tot în lume, devenind cântăreaţa cu cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei.
Înainte de albumul „Mariza”, al optulea al artistei, care a apărut anul acesta, ea a lansat „Mundo”, în 2015.
Biletele pentru concertul din 2019 de la Bucureşti costă 99, 149, 249 şi 349 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.