Apocalyptica, care sărbătoreşte 20 de ani de la lansarea albumului "Plays Metallica by 4 cellos" cu un turneul special ce ajunge în România pe 6 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti, propune un show de 135 de minute, structurat în două părţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O pauză de 20 de minute va separa prima parte, în care formaţia va cânta fără percuţie, de partea a doua a show-ului, când grupul va fi în formulă completă, informează organizatorii.

Grupul finlandez va interpreta integral materialul care i-a adus consacrarea, dar şi alte piese cunoscute ale formaţiei Metallica.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Concertul va începe la ora 21.00, iar accesul în Sala Palatului va fi posibili începând cu ora 20.00. După ora începerii spectacolului, accesul nu va mai fi permis.

Biletele pentru concertul Apocalyptica din 6 aprilie sunt disponibile la preţurile de 99, 115, 149 şi 230 de lei. În ziua evenimentului, ele vor costa 110, 130, 160 şi 250 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

Trupa finlandeză Apocalyptica a fost înfiinţată în anul 1993 şi a lansat albumul de debut ”Plays Metallica by 4 cellos" în mai 1996. Concepută iniţial ca o trupă-tribut Metallica, Apocalyptica a adoptat ulterior un stil metal-neoclasic şi foloseşte chitare neconvenţionale.

Formaţia a lansat albume precum ”Plays Metallica by Four Cellos” (1996), ”Inquisition Symphony” (1998), ”Cult” (2000), ”Best of Apocalyptica” (2002, doar în Japonia), ”Reflections” (2003), ”Apocalyptica” (2005), ”Amplified // A Decade of Reinventing the Cello” (2006),  ”Worlds Collide” (2007), ”7th Symphony” (2010) şi ”Shadowmaker” (2015).

Albumele formaţiei finlandeze s-au vândut în peste 4 milioane de copii pe plan mondial.

Trupa a concertat în România în 2005, la festivalul Peninsula, în 2006, la Arenele Romane din Bucureşti, în 2008, când a participat la cea de-a şasea ediţie a festivalului Stufstock, în 2012, la Arenele Romane din Bucureşti, în cadrul celei de-a doua ediţii Romanian Rock Meeting, şi în anul 2015, în cadrul festivalului ARTmania de la Sibiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.