"Anul nou care n-a fost/ The New Year that Never Came", primul lungmetraj de ficţiune scris şi regizat de Bogdan Mureşanu, a fost selecţionat în cadrul secţiunii competitive Orizzonti la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia (ediţia 81), care va avea loc în perioada 28 august - 7 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Anul nou care n-a fost" este singurul film românesc prezentat într-o secţiune competiţională la această ediţie a festivalului.

Dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi şi expresive tendinţe din cinematografia internaţională, secţiunea Orizzonti va fi jurizată de: regizoarea şi scenarista americană Debra Granik (Preşedinta Juriului), scenaristul, regizorul şi producătorul iranian Ali Asgari; regizorul şi scenaristul sirian Soudade Kaadan; regizorul, scenaristul şi producătorul grec Christos Nikou; actriţa şi regizoarea suedeză Tuva Novotny; cineastul maghiar Gábor Reisz; scenarista şi regizoarea italiană Valia Santella.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

"Anul nou care n-a fost" este o tragicomedie a cărei acţiune se desfăşoară într-o singură zi, înaintea Revoluţiei din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranţă, iubire, libertate şi sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică.

Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş sunt protagoniştii acestor poveşti. Din distribuţie mai fac parte: Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

La premiera mondială de la Veneţia vor participa: regizorul Bogdan Mureşanu, actorii Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Emilia Dobrin, Andrei Miercure, alături de alţi membri ai echipei.

Filmul continuă şi completează povestea din „Cadoul de Crăciun”, cel mai premiat scurtmetraj românesc, cu Adrian Văncică şi Ioana Flora în rolurile principale. Distins în 2020 de Academia Europeană de Film cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj european şi inclus pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiilor Oscar, „Cadoul de Crăciun” vorbeşte despre tensiunea şi frica generate după ce un copil le dezvăluie părinţilor conţinutul scrisorii pentru „Moş Gerilă” pe care a trimis-o prin poştă, în care notase o menţiune periculoasă.

"Sunt bucuros şi recunoscător comitetului de selecţie care a ales să arate filmul nostru într-o companie de excelenţă. Nu am ajuns singur aici şi le mulţumesc tuturor celor care s-au înhămat la o asemenea aventură. Şi nu sunt deloc puţini cei fără de care nu s-ar fi putut atinge acest nivel de performanţă, pentru că Festivalul de la Veneţia, pe lângă faptul că este cel mai vechi festival din lume, este şi un spaţiu teribil de elitist. Aşa încât, acum nu mă gândesc la nimic altceva decât la această şansă care i s-a dat filmului nostru, anume să fie proiectat în faţa unor nume gigantice ale cinematografiei mondiale. Che bello!", spune Bogdan Mureşanu.

"Să fiu protagonist într-un film selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia este o onoare imensă şi un vis împlinit pentru orice actor. Acest festival este unul dintre cele mai prestigioase din lume, un loc unde se celebrează arta cinematografică la cel mai înalt nivel şi în orice an, te afli acolo în compania unor mari maeştri ai cinematografiei. Este o bucurie extraordinară să văd munca noastră apreciată într-un asemenea context internaţional. "Anul nou care n-a fost" are şansa unui start care ne face mândri pe toţi cei care am lucrat la acest film. Este un film de public, direct, comic şi cu tensiune! După ce ne întoarcem de la Veneţia, vă aştept pe toţi la cinema să vă convingeţi că am dreptate. ANUL NOU CARE N-A FOST nu e  doar film, este cinema!", declară Adrian Văncică.

Scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu, "Anul nou care n-a fost" va putea fi urmărit în cinematografele româneşti din 24 septembrie, fiind distribuit de Forum Film România.

Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea  TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.

Directorii de imagine ai filmului sunt Boroka Biro şi Tudor Platon, iar Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş semnează montajul. Sunet: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; Montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/ Raza Studio; Costume: Dana Anghel; Machiaj: Iulia Roşeanu; Coafură: Domnica Bodogan.

O producţie Kinotopia, România, lungmetrajul "Anul nou care n-a fost" a fost realizat în co-producţie cu: SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Film (Serbia) şi în asociere cu Chainsaw Europe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.