Peste 20 de filme documentare şi de ficţiune, între care figurează "Alice T.", în regia lui Radu Muntean, "Soldaţii. Poveste din Ferentari", în regia Ivanei Mladenovici, "Moromeţii 2", de Stere Gulea, lansate în cinematografe în 2018 sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2019, care vor avea loc în luna martie, transmit organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmelele româneşti produse în România sau realizate în regim de co-producţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie a anului precedent şi au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare cinematografică, în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet.

Printre filmele eligibile la titlul pentru Cel mai bun film românesc al anului 2019 se numără ”Pororoca”, ce a avut premiera internatională în cadrul competiţiei Festivalului Internaţional San Sebastian, "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", propunerea României la premiile Oscar, filme cu succes la public precum ”Charleston”, ”Povestea unui pierde vară”, ”Pororoca”, ”Soldaţii. Poveste din Ferentari” sau ”Moromeţii 2”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În lista filmelor eligibile se regăsesc anul acesta patru documentare lansate în 2018: ”Fotbal Infinit”, ”România neîmblânzită”, ”Licu, o poveste românească” şi ”Dacii liberi”.

În cazul filmelor eligibile la categoriile Cel mai bun film documentar şi Cel mai bun scurtmetraj, înscrierea filmului de către producători este obligatorie, pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările.

Înscrierile pentru cea de-a 13-a ediţie a Premiilor Gopo au loc în perioada 18 decembrie 2018- 18 ianuarie 2019.

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie format din profesionişti din domeniu. După anunţul nominalizărilor (cu o lună înaintea Galei), peste 600 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.

Lista filmelor de lungmetraj eligibile pentru nominalizare: "Alice T.", de Radu Muntean, "Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă", de Bogdan Theodor Olteanu, "Charleston", de Andrei Creţulescu, "Coborâm la prima", de Tedy Necula, "Dacii liberi", de Monica Lăzurean - Gorgan, Andrei Gorgan, "Dragoste 1. Câine", de Florin Şerban, "fals tratat de mântuire a sufletului", de Nicolae Mărgineanu", "Fotbal infinit", de Corneliu Porumboiu, "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", de Radu Jude, "În pronunţare", de Mihaela Popescu, "Lemonade", de Ioana Uricaru, "Licu, o poveste românească", de Ana Dumitrescu, "Moon Hotel Kabul", de Anca Damian, "Moromeţii 2", de Stere Gulea, "Pentru România", de Andrei Bărbat, "Pororoca", de Constantin Popescu", "Povestea unui pierde vară", de Paul Negoescu, "Pup-o, mă!", de Camelia Popa, "România neîmblânzită", de Tom Barton-Humphreys; "Secretul fericirii", de Vlad Zamfirescu, "Soldaţii. Poveste din Ferentari", de Ivana Mladenovici, "Străjerii", de Liviu Marghidan, "Un om la locul lui", de Hadrian Marcu, "Un prinţ şi jumătate", de Ana Lungu. 

Gala Premiilor Gopo 2018 - ediţia a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.