YouTube a anunţat, joi, că va suspenda orice canal care publică video-uri noi ce susţin în mod fals că au avut loc fraude pe scară largă în alegerile prezidenţiale americane, în loc să le dea doar un avertisment, cum era politica anterioară, în urma evenimentelor violente de la Capitoliu, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din cauza evenimentelor tulburătoare care au avut loc ieri (miercuri n.r.) şi având în vedere că alegerile au fost certificate, începând de astăzi orice canal care postează video-uri noi care includ afirmaţii false, încălcând politicile noastre, vor primi o abatere”, a anunţat compania într-un comunicat.

Politica obişnuită a YouTube permite canalelor să primească un avertisment referitor la publicarea de conţinut fals, înainte de a primi o abatere.

Canalele care primesc o abatere nu mai au dreptul să posteze sau să facă transmisiuni live timp de o săptămână. Dacă primesc trei abateri, în decurs de 90 de zile, YouTube le itnerzice definitiv.

YouTube a arătat că în ultima lună a eliminat mii de video-uri care răspândeau dezinformări care susţineau că fraudele pe scară largă în alegeri a schimbat rezultatul alegerilor din 2020, inclusiv câteva postate de preşedintele Donald Trump.

Compania a eliminat un video postat miercuri de preşedintele Trump, care făcea afirmaţii false despre rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, dar nu a publicat un comunicat oficial despre interzicerea canalului său sau a postărilor acestuia.

Un purtător de cuvânt nu a răspuns solicitărilor de comentarii.

YouTube nu a mers atât de departe ca alte companii de socializare, în blocarea contului preşedintelui Trump.

Facebook a anunţat, joi, măsura fără precedent de blocare a contului lui Trump cel puţin până în ziua inaugurării lui Joe Biden ca preşedinte.

Twitter a blocat mai multe tweeturi ale preşedintelui care conţineau afirmaţii false şi a instituit un moratoriu de 12 ore pentru postările noi, până la ştergerea tweeturilor respective.

Violenţele comise de susţinătorii lui trump la Capitoliu au avut ca rezultat patru morţi şi rănirea a 50 de ofiţeri de poliţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.