Vasul cargo Youzarsif H, sub pavilionul Togo, implicat într-o coliziune cu o navă rusă de spionaj, în largul coastei Istanbulului, a revenit, vineri după-amiază, în Portul Midia, de unde plecase iniţial, urmând să descarce oile pe care le transportă, care vor ajunge la destinaţie cu o altă navă. Cargobotul va fi verificat dacă a fost avariat în urma accidentului naval.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit autorităţilor portuare, nava Youzarsif H, pavilion Togo, a revenit în Portul Midia, de unde plecase în urmă cu două zile spre Iordania. Animalele transportate urmează să fie descărcate şi urcate apoi pe o altă navă pentru a ajunge la destinaţie, iar vasul cargo Youzarsif H urmează să fie verificat pentru a se stabili dacă a suferit avarii în urma coliziunii cu nava rusească de spionaj.

Vasul, care transporta oi, urma să ajungă la Aqaba (Iordania) pe 3 mai. Coliziunea, care a avut loc la 29 de kilometri distanţă de oraşul Kilyos, pe coasta Mării Negre, la nord de Istanbul, a fost provocată de ceaţa densă şi de vizibilitatea redusă, a anunţat agenţia turcă de transport naval GAC, citată de Hurriyet.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vasul de spionaj rus Liman, construit în anii ’70, s-a scufundat. Toţi cei 78 de membri ai echipajului au fost salvaţi. 

O anchetă pentru stabilirea cauzei exacte a coliziunii a fost deschisă, a mai anunţat ministrul turc al Transporturilor, Ahmet Arslan. ”Sunt avarii uşoare pe cargobot. Sunt la prova vasului, însă nimic care să o împiedice să navigheze”, a precizat demnitarul turc.

Nava sub pavilion Togo are 81 de metri lungime, o capacitate de 2.418 tone şi a fost construită în 1977.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.