Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru spitale, prin care acestea pot primi fonduri UE pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor ce asigură creşterea siguranţei pacientului în spitale, pentru acest apel fiind alocate 50 milioane euro, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM). Ministerul Sănătăţii a explicat ce tipuri de investiţii pot fi finanţate.
UPDATE: ”Ministerul Sănătăţii anunţă lansarea în consultare publică, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a Ghidului solicitantului „Creşterea siguranţei pacienţilor în structuri spitaliceşti publice care utilizează fluide medicale”. Proiectele care pot obţine acest tip de finanţare europeană vizează investiţii în creşterea securităţii la incendiu în spitalele COVID-19”, a transmis, la rândul său, MInisterul sănătăţii.
Sursa citată a explicat că, în cadrul apelului, se pot finanţa două tipuri de proiecte care urmăresc consolidarea infrastructurii medicale pentru a face faţă provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de COVID-19. Primul tip de proiecte finanţează instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii, cu acoperire totală, şi de detectare, semnalizare şi alarmare în cazul depăşirii concentraţiei maxime admise de oxigen în atmosferă pentru creşterea gradului de securitate la incendii. Valoarea maximă a finanţării pentru acest tip de proiecte este de 100.000 de euro. Cel de-al doilea tip de proiecte vizează reabilitarea/modernizarea/extinderea infrastructurii electrice, de ventilare şi tratare a aerului, precum şi infrastructura de fluide medicale. Valoarea maximă pentru acest tip de proiecte este de 1,5 milioane de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIRE INIŢIALĂ: Ghidul solicitantului va sta în consultare publică până la data de 7 martie, după care va fi pregătit şi lansat apelul de finanţare.
"Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru spitale, prin care acestea pot primi fonduri UE pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor ce asigură creşterea siguranţei pacientului în spitalele din România. Mai concret, este vizată infrastructura de energie şi gaze medicinale.
Pentru acest apel sunt alocate 50 milioane euro, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM).
Ghidul pentru „Creşterea siguranţei pacienţilor în structuri spitaliceşti publice care utilizează fluide medicale” este publicat pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene până la data de 7 martie, timp în care toţi cei interesaţi pot transmite observaţii şi propuneri.
"MIPE încurajează profesioniştii din sistemul de sănătate să consulte acest document şi să transmită propuneri", arată ministerul.
Linia de finanţare a fost anunţată de MIPE şi Ministerul Sănătăţii la începutul acestei luni când a fost adoptat în Guvern Memorandumul ce permite această alocare urgentă de fonduri.
Decizia de a adopta măsura prin Memorandum a fost luată de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, şi de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ca soluţie de urgentare a întregii proceduri şi a resetat astfel un parcurs birocratic care întârzia o Ordonanţă de Urgenţă pe acest subiect, care s-a blocat mai multe luni în „circuitul de avizare”, precizează ministerul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.