Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, miercuri, că solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi Ministerului Transporturilor (MT) respectarea OUG privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a unei părţi din supraacciza la motorină, în caz contrar transportatorii rutieri români urmând să declanşeze proteste în linie cu cele din Bulgaria şi Franţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UNTRR atrage atenţia că firmele de transport rutier din România stau cu dosarele depuse pentru restituirea supraaccizei, însă blocajul instituţional nu permite realizarea de plăţi către transportatorii rutieri.

”Potrivit legislaţiei, administratorul schemei trebuie să soluţioneze cererile de restituire în termen de maximum 35 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Administratorul schemei emite decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei în limita plafoanelor trimestriale comunicate de Ministerul Finanţelor Publice. Plata se efectuează în lei, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice a deciziei”, se arată în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Patronatul avertizează că handicapul competitiv creat transportatorilor români de instituţiile guvernamentale, prin blocarea schemei de rambursare a supraaccizei, creează în aceeaşi măsură un avantaj major pentru ceilalţi transportatori din regiune, cu grave repercusiuni pentru exportul de servicii românesc.

UNTRR atrage atenţia că situaţia gravă devine similară cu perioada 2014-2016 când, pentru 3 ani consecutivi, statul român nu a fost capabil să restituie către transportatori sumele bugetate la început de an pentru restituirea supraaccizei colectate şi cuvenite legal.

Astfel, în 2014 s-a restituit numai 0,45% din bugetul estimat, în 2015 numai 2,478%, iar în 2016 până în limita de 14,45%, potrivit UNTRR.

”În prezent, transportatorii români au cel mai ridicat cost al motorinei faţă de ţările din jur, de 1,06 euro/litru fără TVA. Transportatorii români sunt puternic dezavantajaţi în competiţia cu ceilalţi transportatori, în special est-europeni, din cauza blocajului returnării supraaccizei prin încălcarea legislaţiei adoptate chiar de guvernul actual”, se arată în comunicat.

UNTRR avertizează că Ministerul Finanţelor a colectat în 2018 din accize cu 1,2 miliarde de lei sub ţinta propusă la începutul anului, generat de faptul că 70% din alimentările transportatorilor rutieri internaţionali (români şi străini) de pe teritoriul României au migrat în afara ţării după introducerea supraaccizei.

”UNTRR solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor măsuri urgente pentru ca schema de rambursare a supraacizei să devină operaţională, iar dacă această facilitate se dovedeşte încă o dată nefuncţională, să fie eliminată începând cu 1 ianuarie 2019 supraacciza la carburanţi”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.