Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie membră UNSAR, în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţă, a depăşit 2,5 milioane lei (514.000 euro). Aceasta este cea mai mare despăgubire înregistrată în ultimii 5 ani, fiind de 2 ori mai mare decât cea achitată în anul 2022 şi chiar de 4 ori mai mare faţă de cea din 2021, arată datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR).
”Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie Membră UNSAR, în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţă, a depăşit 2,5 milioane lei (514.000 euro). Aceasta este cea mai mare despăgubire înregistrată în ultimii 5 ani, fiind de 2 ori mai mare decât cea achitată în anul 2022 şi chiar de 4 ori mai mare faţă de cea din 2021”, arată UNSAR.
Conform analizei efectuate la nivelul asociaţiei, suma a fost achitată pentru acoperirea prejudiciilor generate de producerea unui incendiu. Amintim faptul că incendiul a fost riscul care a produs cele mai mari daune locuinţelor şi în anii trecuţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Incendiul este riscul care îi îngrijorează cel mai mult pe români, iar nivelul despăgubirilor creşte într-un mod alarmant de la un an la altul. Astfel, este important să nu mai amânăm decizia de a ne asigura complet locuinţa, pentru binele nostru şi al familiilor noastre”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
În România, riscul de incendiu este acoperit de asigurările facultative emise pentru locuinţele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor.
“Deşi doar 17% din locuinţe sunt protejate şi printr-o poliţă facultativă, companiile de asigurări despăgubesc zilnic peste 73 de dosare de daună doar în baza acestor tipuri de asigurări. Depinde de noi dacă alegem să trecem singuri prin momente mai puţin fericite sau având alături sprijinul specialiştilor în gestionarea riscurilor”, a completat Alina Bărbulescu, specialist Asigurari Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurătorii Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.