Unele bănci occidentale au început să facă lobby împotriva propunerilor UE de a redistribui miliarde de euro generate de dobânzile activelor ruseşti îngheţate, au declarat surse de rang înalt din sectorul de profil, temându-se că acest lucru ar putea duce la litigii costisitoare, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderii Uniunii Europene discută joi un plan de a folosi până la 3 miliarde de euro (3,26 miliarde de dolari) pe an pentru a furniza arme Ucrainei, în timp ce încearcă să susţină lupta Kievului împotriva Rusiei, care ar deţine în continuare activele subiacente îngheţate.

Unele bănci se tem, totuşi, că ar putea fi ulterior trase la răspundere de către Rusia dacă sunt implicate în orice transfer de bani către Ucraina şi că planul UE ar putea fi extins la activele din conturile pe care le deţin pentru persoane şi companii sancţionate. O astfel de extindere nu a fost încă propusă de UE.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sursele sunt, de asemenea, preocupate de faptul că propunerile vor duce la o erodare mai largă a încrederii în sistemul bancar occidental.

Sursele, care au refuzat să fie numite din cauza sensibilităţii chestiunii, au spus că îşi comunică îngrijorările factorilor de decizie din Marea Britanie şi din zona euro, semnalând posibilele litigii atunci când sancţiunile anti-ruse vor fi în cele din urmă relaxate sau ridicate.

Rusia spune că orice încercare de a-i lua capitalul sau dobânzile este ”banditism” care va duce la zeci de ani de acţiuni legale împotriva tuturor celor implicaţi.

Moscova a spus în repetate rânduri că va riposta dacă activele sau veniturile sale sunt expropriate.

Euroclear deţine echivalentul a 190 de miliarde de euro din titluri şi numerarul băncii centrale ruse.

Băncile occidentale deţin, de asemenea, active de miliarde de euro, lire sterline şi dolari deţinute de companii şi persoane care fac obiectul sancţiunilor.

Peste 3,5 milioane de ruşi au active îngheţate în străinătate, în valoare de aproximativ 1.500 miliarde de ruble (16,32 miliarde de dolari), a declarat anul trecut ministrul rus de Finanţe Anton Siluanov.

Planul UE prevede plata unei taxe către Euroclear, care nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Depozitarului central de valori mobiliare cu sediul în Belgia, care numără unele dintre cele mai mari bănci din lume drept acţionari, i se va permite, de asemenea, să reţină temporar 10% din profiturile activelor din Rusia, ca o garanţie împotriva litigiilor.

Conform planului UE, aproximativ 90% din numerarul confiscat ar fi canalizat prin Facilitatea europeană pentru pace pentru a cumpăra arme pentru Ucraina. Restul va fi folosit pentru recuperare şi reconstrucţie.

Legislaţia privind sancţiunile din UE, Marea Britanie şi SUA prevede de obicei îngheţarea activelor deţinute de părţile desemnate, dar nu şi confiscarea.

Bunurile pot fi confiscate conform legislaţiei engleze, dar numai dacă se consideră că sunt produse ale infracţiunii.

Permiterea confiscării şi redistribuirii dobânzii câştigate pe acele active pune băncile în pericol de a fi supuse contestaţiilor de către proprietari, au spus sursele.

O sursă a avertizat cu privire la precedentul pe care l-ar crea această propunere şi despre transformarea în arme a rezervelor şi activelor deţinute de străini”.

Rusia însăşi a confiscat activele, a instalat un nou management la filialele companiilor occidentale şi a forţat firmele care pleacă să vândă cu reduceri uriaşe ca răspuns la sancţiunile occidentale.

O a doua persoană a spus că banca lor a cerut consiliere juridică cu privire la indemnizaţiile pe care le-ar putea cere pentru a participa la planul UE.

Dacă aceste propuneri vor merge mai departe, întreaga arhitectură juridică ar trebui să se schimbe”, a declarat Paul Feldberg, partener şi şeful cabinetului Brown Rudnick de apărare, investigaţii şi conformitate din Londra.

”În ceea ce priveşte băncile, cred că au dreptate să fie îngrijorate pentru că am văzut deja un volum uriaş de litigii civile în legătură cu sancţiuni”, a spus Feldberg, care în prezent nu este implicat direct în niciun fel de lobby.

REPUTAŢIE

Moscova spune că orice confiscare ar fi o lovitură pentru drepturile de proprietate, ar prejudicia încrederea în obligaţiunile şi valutele occidentale şi ar torpila încrederea dintre băncile centrale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat săptămâna aceasta că propunerea UE va submina dreptul internaţional şi a avertizat cu privire la daunele inevitabile aduse Europei şi decenii de dispute juridice.

”Europenii sunt foarte conştienţi de prejudiciul pe care astfel de decizii le pot provoca economiei şi imaginii lor, reputaţiei lor de garant de încredere, ca să spunem aşa, al inviolabilităţii proprietăţii”, a declarat Peskov reporterilor.

Francis Bond, asociat senior la firma de avocatură Macfarlanes, a declarat că detaliile privind propunerea UE sunt cruciale atunci când se evaluează probabilitatea unor dispute juridice internaţionale prelungite.

„... această propunere nu va reprezenta sfârşitul acestei poveşti, ci mai probabil cea mai recentă salvă într-o dezbatere perenă despre natura sancţiunilor şi rolul lor adecvat în sistemul financiar global”, a spus el.

Comisia Europeană nu a răspuns unei solicitări de comentarii. Ministerul de Finanţe al Marii Britanii a îndreptat comentariile către Biroul pentru Externe, Commonwealth şi Dezvoltare din Marea Britanie.

FCDO a declarat că ministrul britanic de Externe David Cameron a abordat problema într-o dezbatere din 5 martie în care spunea: ”Cazul moral este acolo — aceşti bani ar trebui folosiţi în beneficiul poporului ucrainean”.

”CLAWBACK”

Nu este încă clar câte state membre UE vor sprijini propunerile UE sau cât de repede ar putea fi implementate.

Între timp, avocaţii au spus că indemnizaţiile nu ar neutraliza neapărat potenţialele litigii. „

”Nu există o modalitate imediat evidentă prin care băncile să se protejeze complet de provocările viitoare şi acţiunile de clawback. Instituţiile financiare prudente trebuie să anticipeze costurile viitoare probabile ale disputelor inevitabile care vor apărea”, a declarat pentru Reuters Oliver Browne, partener de litigii şi arbitraj la Paul Hastings.

Browne, care nu face lobby direct, vorbeşte cu clienţii care ar putea fi afectaţi de modificările aduse legii sancţiunilor.

O a treia sursă din industrie a spus că potenţialele confiscări au agravat îngrijorările bancherilor cu privire la respectarea sancţiunilor, inclusiv navigarea în cazul unei posibile nealinieri între UE, Marea Britanie şi Statele Unite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.