Toyota a alocat marţi 8.000 de miliarde de yeni (70 miliarde dolari) pentru electrificarea gamei sale de automobile până în 2030, jumătate din această sumă fiind destinată vehiculelor integral electrice, transmite Reuters.
Cu toate acestea, Toyota, cel mai mare producător auto din lume, anticipează că vânzările sale de vehicule integral electrice să ajungă la doar 3,5 milioane de vehicule până la sfârşitul deceniului, respectiv o treime din vânzările sale actuale de vehicule.
Ponderea este mai mică faţă de companii concurente precum Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, care a anticipat în iulie că vehiculele electrice vor reprezenta jumătate din vînzările sale totale, în aceeaşi perioadă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Producătorii tradiţionali de automobile concurează tot mai mult Tesla, care a devenit în acest an cel mai valoros producător auto din lume.
Valoarea de piaţă a Testa a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, în octombrie, depăşind valoarea combinată de Toyota, VW, Daimler, Ford Motor şi General Motors.
Vorbind la o conferinşp de presă susţinută la Tokyo, înconjurat de peste o duzină de modele de automobile electrice planificate, directorul general al Toyota, Akio Toyoda, a spus că grupul urmăreşte încă o strategie mixtă pentru reducerea emisiilor de carbon, care include şi automobile electrice şi cu hidrogen.
”Dorim să oferim oamenilor o alegere şi vom aştepta mai mult pentru a înţelege încotro se îndreaptă piaţa”, a spus Toyoda.
Toyota intenţionează să introducă o gamă completă de 30 de vehicule integral electrice până în 2030, dincolo de cele 15 modele pe care Toyota le anunţase ca disponibile până în 2025.
Producătorul auto japonez a mai anunţat că va investi 2.000 de miliarde de yeni în producţia de baterii, până în 2030, peste suma de 1.500 de miliarde de yeni anunţată anterior.
Investiţia include o sumă de 1,29 de miliarde de dolari pentru o fabrică nouă de baterii în Carolina de Nord, care va începe producţia în 2025.
Vehiculele electrice reprezintă încă doar o mică parte din vânzările de automobile, dar piaţa se dezvoltă rapid, înmatriculările de vehicule electrice crescând cu 41% în 2020, chiar dacă piaţa s-a contractat cu o şesime.
În noiembrie, Toyota a refuzat să se alăture unui angajament semnat de şase producători auto majori, între care General Motors şi Ford, de eliminare a automobilelor cu combustie internă până în 2040. Compania japoneză a explicat că nu toate regiunile lumii vor fi pregătite să treacă la automobilele nepoluante până atunci.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.