Şapte din 10 români nu au o rutină de economisire şi pun bani deoparte aleatoriu, în funcţie de ce le rămâne la finalul lunii, arată un studiu realizat de Erste Group. Potrivit acestuia, românii economisesc, în medie, 309 lei pe lună, echivalentul a 58 euro, cu un salariu mediu net de 3.541 lei, iar suma medie lunară economisită pe regiune este de 120 de euro. Austriecii continuă să fie lideri în această zonă a Europei, cu o medie de 344 euro lunar, urmaţi de slovaci cu 123 euro şi de cehi cu 119 euro.
Cea mai nouă ediţie “Money Matters”, studiu anual realizat de Erste Group, arată că 71% dintre români nu au o rutină de economisire şi aleg să pună deoparte o sumă aleatorie, în funcţie de ceea ce le rămâne la finalul lunii, după ce îşi asigură cheltuielile curente. Studiul marchează Ziua Mondială a Economisirii şi aduce informaţii noi în ceea ce priveşte evoluţia economiilor personale în contextul COVID-19, dar şi importanţa sustenabilităţii financiare.
Datele arată, în principal, că românii fac progrese în zona educaţiei financiare, însă le lipseşte încă disciplina economisirii.
Potrivit cercetării, 51% dintre români consideră că este foarte important să economisească, comparativ cu 44% în 2020 şi 36% în 2019, însă, în acelaşi timp, 71% dintre respondenţi nu au o rutină de economisire şi susţin că pun bani deoparte aleatoriu, în funcţie de ceea ce le rămâne la final de lună în cont, după ce îşi asigură cheltuielile curente. În majoritatea ţărilor din regiune, 1 din 2 respondenţi au declarat că economisesc lunar o sumă fixă, ceea ce relevă o mai bună organizare a cheltuielilor şi prioritizarea economisirii.
„Ediţia 2021 a studiului Money Matters ne confirmă că în România există interes pentru zona de educaţie financiară, dar şi că înţelegem, într-un număr din ce în ce mai mare, că obţinerii prosperităţii ţine şi de economisirea unui procent din câştigul lunar. Este nevoie să ne organizăm sistematic bugetul personal, astfel încât să ştim foarte clar ce venituri şi cheltuieli avem şi cum putem aloca bani pentru economii, dar şi pentru nevoi şi dorinţe”, a declarat Nicoleta Deliu, director comunicare, BCR.
Studiul Money Matters a fost realizat la cererea Erste Group şi a vizat ţările din Europa Centrală şi de Est – Austria, Ungaria, Croaţia, Cehia, Slovacia, România şi Serbia. Cercetarea a avut loc în lunile iulie şi august 2021, pe un eşantion de 500 de persoane, reprezentativ la nivelul populaţiei bancabile, cu vârsta de peste 15 ani.
Datele studiului au scos în evidenţă faptul că românii economisesc, în medie, 309 lei pe lună, echivalentul a 58 euro, cu un salariu mediu net de 3.541 lei. Suma medie lunară economisită pe regiune este de 120 de euro, reprezentând o creştere de 31,86% faţă de anul 2017, când suma era de 91 euro. Românii au înregistrat o creştere constantă a sumei economisite, ajungând la 309 lei lunar, în creştere cu 8,5% faţă de 2020, când suma medie economisită a fost de 286 lei, şi în creştere cu 14,8% faţă de 2019, când suma medie economisită a fost de 269 lei.
"Austriecii continuă să fie lideri în această zonă a Europei, cu o medie de 344 euro lunar, urmaţi de slovaci cu 123 euro şi cehi cu 119 euro. Pe locurile următoare se află ungurii cu 83 euro, croaţii cu 72 euro şi sârbii cu 47 euro. Corelat cu salariul mediu din fiecare ţară din regiune, există un procent constant de 10% economisire la nivelul populaţiei", relevă studiul.
Creşterea conştientizării importanţei economisirii se datorează şi impactului COVID-19, ţinând cont de faptul că 30% dintre respondenţii români ai studiului Money Matters au declarat că în ultimul an au economisit sau investit mai puţin din cauza contextului pandemic, media pe regiune fiind de 18,5%.
69% dintre intervievaţi au menţionat că motivul pentru care economisesc sunt urgenţele şi cheltuielile neprevăzute, în timp ce 66% dintre ei au declarat că economisesc pentru a avea o rezervă de bani pentru sine sau pentru familie.
13% dintre români consideră că au cunoştinţe solide de educaţie financiară, în timp ce media pe regiune a celor ce au declarat că au cunoştinţe foarte bune de educaţie financiară este de 9,5%.
În ceea ce priveşte atribuirea responsabilităţii educaţiei financiare, 55% dintre respondenţi consideră că intră în atribuţiile şcolii şi a altor instuţii de învăţământ, 49% cred că este responsabilitatea părinţilor şi a familiei, 41% plasează responsabilitatea băncilor şi altor instituţii financiare, 41% consideră că intră în atribuţiile autorităţilor publice, iar 31% cred că este responsabilitatea mass-media. Media la nivelul regiunii este de 51,8% pentru respondenţii care consideră că educaţia financiară intră în responsabilitatea băncilor.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.
BCR are o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 370 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR dispunând de cea mai mare reţea naţională de ATM-uri şi maşini multifuncţionale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.400 POS-uri şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.