Companiile din România sunt preocupate de încetinirea creşterii economice, de creşterea anticipată a şomajului şi de inflaţia ridicată, potrivit unui studiu Deloitte. Mai mult de jumătate dintre directorii financiari din România consideră că deteriorarea condiţiilor economice va duce la creşterea şomajului anul acesta, faţă de doar o treime anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Companiile din România sunt preocupate de încetinirea creşterii economice, de creşterea anticipată a şomajului şi de inflaţia ridicată”, potrivit studiului Deloitte CFO Survey Romania 2023, realizat la sfârşitul anului trecut în rândul a peste 120 de directori financiari din ţara noastră.

Studiul relevă o deteriorare accentuată a aşteptărilor directorilor financiari din România privind creşterea economică, doar 17% dintre participanţi considerând că economia va creşte cu peste 2,5% în 2023, faţă de 57%, anul trecut. Majoritatea directorilor financiari chestionaţi (57%) se aşteaptă la o creştere economică de maximum 1,5%, ceea ce, pe de altă parte, denotă mai mult optimism decât media la nivelul Europei Centrale, conform căreia aproape trei sferturi (73%) dintre participanţi se aşteaptă la o creştere economică mai mică de 1,5% pentru ţara lor în acest an.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mai mult de jumătate (55%) dintre directorii financiari din România consideră că deteriorarea condiţiilor economice va duce la creşterea şomajului anul acesta, faţă de doar o treime (33%) anul trecut, dar, şi în acest caz, schimbarea este mai puţin dramatică decât cea la nivelul Europei Centrale, unde procentul celor care se aşteaptă la un şomaj mai mare este mai mult decât dublu faţă de anul trecut (de la 33% la 68%), cu perspective deosebit de pesimiste în Polonia, Ungaria şi Cehia (peste 85%).

Aproape două treimi (63%) dintre directorii financiari din România se aşteaptă ca inflaţia să crească şi în 2023, pe fondul perturbărilor de pe lanţurile de aprovizionare care au determinat creşterea preţurilor materiilor prime, mărfurilor, energiei şi transporturilor, ce a condus în cele din urmă la mărirea preţurilor de consum.

Aşteptările locale sunt în concordanţă cu rezultatele la nivelul regiunii (70% dintre respondenţi), dar procentele sunt mai mici decât anul trecut, când peste 90% dintre directorii financiari din România şi Europa Centrală se aşteptau la creşteri. Aşteptările privind nivelul inflaţiei pentru România aproape s-au dublat faţă de anul trecut, de la 5,7% la 11,2% în 2023.

„Studiul din acest an indică mai multe schimbări în percepţia directorilor financiari din ţară şi din regiune, în contextul în care optimismul vizibil în studiul din 2022 a fost erodat de situaţia geopolitică, ale cărei efecte semnificative s-au resimţit în economiile europene prin noi provocări apărute pe lanţurile de aprovizionare şi prin creşterea inflaţiei. Este important de subliniat, însă, că sondajul surprinde aşteptările directorilor financiari la sfârşitul anului 2022, când prognozele economice ale FMI şi ale Băncii Mondiale au fost mai pesimiste decât acum, şi că respondenţii din România erau mai optimişti decât colegii lor din Europa Centrală, cel mai probabil pe fondul previziunilor macroeconomice privind regiunea, care indicau faptul că România va rămâne printre ţările cu avans economic, în ciuda încetinirii economice regionale”, a declarat Zeno Căprariu, partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România.

Companiile din România se aşteaptă la noi creşteri de costuri, în special cu forţa de muncă (94%), din cauza presiunii pentru creşterea salariilor, în contextul în care angajaţii se confruntă cu efectele inflaţiei ridicate, cu producţia şi cu livrarea de servicii (90%), cu transportul şi cu finanţarea (88% fiecare). Singurele costuri stabile, conform estimărilor directorilor financiari locali, sunt TVA-ul şi impozitul pe profit, aspecte care indică percepţia unei stabilităţi fiscale.

Mai mult de jumătate (55%) dintre companiile din România resimt un nivel ridicat de incertitudine, în linie cu tendinţa din întreaga regiune, ceea ce face ca apetitul pentru risc al directorilor financiari să fie scăzut. Marea majoritate a acestora (86%) consideră că acum nu este un moment bun pentru a-şi asuma riscuri mai mari, atitudine valabilă pentru companiile din toate sectoarele, cu excepţia celor din energie, utilităţi şi minerit şi a celor din domeniul bunurilor de consum.

Spre deosebire de situaţia din Europa Centrală, cel mai mare risc pentru directorii financiari din România rămâne lipsa de angajaţi calificaţi (63%), urmat de reglementările tot mai numeroase (32%), reducerea cererii interne (31%), previziunile privind evoluţia economiei (25%), riscurile geopolitice (23%) şi fluctuaţiile de curs valutar (20%).

La nivel regional, riscurile geopolitice au urcat în topul preocupărilor directorilor financiari (45%).

În timp ce majoritatea directorilor financiari din România rămân optimişti cu privire la evoluţia veniturilor companiilor (69% se aşteaptă ca acestea să crească), peste 40% estimează o scădere a marjelor de profit operaţional.

Creşterea dobânzilor a redus apetitul companiilor pentru creditarea bancară, conform studiului. Doar 24% dintre respondenţii locali consideră în continuare că împrumuturile bancare sunt o opţiune atractivă de finanţare (în scădere de la 42% în 2022), în timp ce 40% cred contrariul, schimbare vizibilă şi în întreaga regiune. Sursele interne de finanţare rămân preferatele directorilor financiari din România (54%).

Primele trei priorităţi ale directorilor financiari din România rămân reducerea costurilor (27%), creşterea organică (23%) şi digitalizarea (11%), urmate de extinderea pe noi pieţe (10%). La polul opus, extinderea prin achiziţii reprezintă o prioritate pentru doar 1% dintre respondenţi. Pe de altă parte, directorii financiari din regiune nu mai consideră reducerea costurilor o prioritate (9%, în scădere de la 20% în 2022), iar acum se concentrează pe creşterea businessului, fie organic (21%), fie prin dezvoltarea pe pieţele existente (11%). Digitalizarea este, de asemenea, o prioritate de top pentru 9% dintre directorii financiari din Europa Centrală.

Studiul a fost efectuat în perioada dintre sfârşitul lunii octombrie şi jumătatea lunii decembrie 2022. Răspunsurile locale sunt comparate cu datele agregate colectate de la peste 620 de directori financiari din 15 ţări - Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Kosovo, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă, consultanţă financiară şi managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® şi către mii de companii din sectorul privat. Deloitte acoperă peste 150 de ţări şi teritorii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.