Aproape şapte din zece angajatori spun că au avut profituri şi cifre de afaceri mai mici din cauza lipsei de angajaţi, potrivit unui sondaj publicat marţi de platforma BestJobs.
Criza de specialişti şi deficitul de forţă de muncă de pe piaţă fac parte din discursul majorităţii companiilor din România, însă rareori sunt aduse în discuţie şi costurile directe generate de această situaţie.
”Imposibilitatea de a găsi şi recruta angajatul potrivit la timp nu duce doar la creşterea presiunii pe ceilalţi angajaţi, ci şi la pierderea de contracte importante cu anumiţi clienţi, stagnarea sau reducerea productivităţii, restrângerea activităţii companiei”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din aceste motive, aproape şapte din zece angajatori spun că au avut profituri şi cifre de afaceri mai mici, conform sondajului.
”Astfel, 44% dintre angajatorii care au răspuns sondajului au arătat că lipsa forţei de muncă suficiente sau adecvate a afectat cu până la 10% profitul anual al companiei, alţi 15% au spus că impactul a fost şi mai mare, de până la 20%, iar 8% a depăşit chiar şi acest prag”, se arată în comunicat.
Totodată, doi din cinci angajatori reclamă faptul că cifra de afaceri a scăzut cu până la 10%, în timp ce 17,8% spun că scăderea a fost de până la 20%, iar 8% chiar peste acest prag, inclusiv peste nivelul de 30%. Circa o treime dintre respondenţi au spus că nu au fost afectaţi în acest sens. Pentru a compensa deficitul de angajaţi, aproximativ o treime dintre angajatori au recrutat oameni nespecializaţi pe domeniul cerut, dar pe care i-au instruit intern.
”Alţi 13,6% au angajat mai mulţi studenţi sau au reconvertit profesional o parte dintre angajaţi, pentru a acoperi domeniul unde le lipseau specialişti, conform răspunsurilor oferite de 13,1% dintre angajatori. Totodată, pentru 11,4%, soluţia a fost să angajeze mai mulţi oameni din împrejurimi, care fac naveta zilnic. Aproape 9% au investit mai mult în tehnologie, pentru a înlocui resursa umană. Mai puţini sunt cei care au fost nevoiţi să angajeze pensionari, ori să apeleze la forţă de muncă din afara ţării”, se arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.