Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a stagnat în luna mai la nivelul de 0,6%, cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care preţurile alimentelor au crescut semnificativ faţă de aprilie, odată cu apariţia pe piaţă a legumelor şi fructelor din noua recoltă, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În aprilie, rata anuală a inflaţiei a fost tot de 0,6%.

Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în luna mai, în medie, cu 0,28% comparativ cu luna aprilie.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cel mai mult în luna mai, cu 0,61%, în medie, faţă de luna aprilie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,07%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,21%.

Comparativ cu mai 2016, preţurile alimentelor au crescut în a cinea lună a acestui an cu 2,61%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,23%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 1,26%.

Mai 2017 este a cinea lună care nu mai include efectul reducerii cotei generale a TVA de la 24% până la 20%, de la 1 ianuarie 2016, şi a cincea lună la rând în care valoarea inflaţiei anuale a revenit în teritoriu pozitiv, după 19 luni de valori negative. . 

De la 1 ianuarie 2017, cota generală a TVA s-a redus de la 20% la 19%, iar supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi a fost eliminată, ceea ce a redus preţul la pompă cu circa 40 de bani pe litrul de benzină şi motorină.

Faţă de luna aprilie, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a cincea lună a acestui an, la cartofi (8,8%), transport aerian (7,6%), citrice (5,9%). şi fructe proaspete (3,8%).

La polul opus, cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în luna mai la ouă (-2,2%) şi servicii poştale (-1,1%), celelalte preţuri având fluctuaţii mult mai mici. 

Alimentele au o pondere de 34,65% în coşul de consum pe baza căruia INS calculează inflaţia în România, în timp ce mărfurile nealimentare reprezintă 45,45%%, iar serviciile - 19,9%.

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative. 

În ultima prognoză, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,6% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.