Industria de media şi divertisment din România este estimată să crească cu 10% în acest an, comparativ cu 2021, la 3,4 miliarde euro, majoritatea segmentelor urmând să înregistreze majorări, arată un raport PwC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Industria de media şi divertisment din România este estimată să crească cu 10% în acest an, comparativ cu 2021, la 3,4 miliarde euro, majoritatea segmentelor urmând să înregistreze majorări”, conform celei de-a 23-a ediţii a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2022-2026 (GEMO).

 Rata de creştere este similară cu cea de anul trecut, de 11%, iar previziunile arată că industria va continua să crească până în 2026 cu rate cuprinse între 6 şi 9%.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Raportat la nivel de regiune, România are a doua creştere a industriei de media şi divertisment dintre ţările din Europa Centrală şi de Est incluse în raport. Spre exemplu, în Polonia sectorul este estimat să urce cu 10,2% în acest an, în Ungaria cu 7,85%, iar în Cehia cu 7,45%.

O dată cu ridicarea restricţiilor din timpul pandemiei, industria cinematografică a început să-şi revină şi a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere de pe piaţa de media şi divertisment din România, cu un avans de 68%, la 25 milioane euro. Creşterea estimată pentru acest an este însă şi mai mare, de 83%, la 46 milioane euro, însă nu va atinge nivelul prepandemic de circa 60 milioane euro.

Piaţa de servicii Over-the-top - OTT (ex. Netflix) din România a înregistrat anul trecut a doua creştere din piaţă, de 29%, până la o valoare de 44 milioane euro şi va continua să crească şi în acest an cu o rată mai mică, estimată la 18%, până la 52 milioane euro. România rămâne cea mai mică piaţă OTT din regiunea Europei Centrale şi de Est, în ciuda ratelor de creştere impresionante din ultimii ani. Anul acesta a marcat lansarea a două noi servicii pe piaţa românească: HBO Max şi Disney+.

Cheltuielile pentru accesul la internet reprezintă cel mai mare segment al industriei, cu 37,5% din piaţă. În 2021, acesta a crescut cu 7%, la 1,16 miliarde euro, comparativ cu anul anterior, iar raportul indică un avans de 10% în 2022.

Publicitatea pe internet a urcat cu 35%, la 500 milioane euro, în 2021. Acest segment va continua să crească şi în acest an, cu 14%, la 569 milioane euro. România are cea mai mică piaţă de publicitate pe internet din Europa Centrală şi de Est, dar cu cea mai rapidă creştere. Sectorul mobil domină piaţa, reprezentând 74,3% din totalul veniturilor din publicitatea pe Internet.

O creştere importantă, de 21%, a fost înregistrată şi de segmentul de jocuri video şi e-sports (sporturi electronice), până la 213 milioane euro. Pentru acest an,  se estimează un avans de 12%, până la 239 milioane euro.

Vânzările de carte au stagnat anul trecut la nivelul din 2020 de 89 milioane euro, iar anul acesta ar urma să crească până la 90 milioane euro. Piaţa de cărţi audio din România pare să se dezvolte, iar podcasturile sunt deja populare în această ţară. În 2021 au fost lansate în România două servicii de cărţi audio: Echo şi Voxa.

Televiziunea şi conţinutul video consumat acasă au avansat anul trecut cu 3% la o valoare de 539 milioane euro, anul acesta fiind estimată o stagnare. Acesta este al doilea cel mai mare segment din România în termeni de venituri generate, după accesul la internet.

În acelaşi timp, veniturile din publicitatea TV au crescut anul trecut cu 11%, la 332 milioane euro, iar în 2022 sunt estimate să ajungă la 360 milioane euro.

Sectorul media B2B a revenit pe creştere anul trecut, de 9%, până la 140 milioane euro, iar perspectivele sunt şi mai optimiste în acest an, fiind estimat un avans de 17%. Astfel, acest segment va ajunge la nivelul prepandemic.

Un alt segment care a revenit pe creştere anul trecut este piaţa de publicitate outdoor, cu plus 17%, la 30 milioane euro. Perspectivele pentru acest an arată un avans până la 38 milioane euro.

Deja afectate în ultimii ani, ziarele şi revistele tipărite din România şi-au continuat declinul cu 8% în 2021, până la 46 milioane euro, urmând să scadă cu 2% în acest an.

După scăderea din 2020, segmentul radio, muzică şi podcast a crescut cu 11%, anul trecut, la 27 milioane euro, şi este estimat să urce cu 14% în 2022, la 31 milioane euro.

La nivel global, veniturile industriei de media şi divertisment au crescut cu 10,4% in 2021, la 2,34 trilioane dolari.

Raportul Global Entertainment & Media Outlook analizează 16 segmente ale industriei de media şi divertisment din 52 de teritorii şi facilitează compararea datelor referitoare la consumatori şi cheltuielile de publicitate. Segmentele acoperite de acest raport sunt; cărti, media B2B, cinema, acces la internet, publicitate pe internet, ziare şi reviste, muzică, radio şi podcasturi, publicitate outdoor, video OTT, televiziune tradiţională şi consum de video acasă, publicitate TV, jocuri video şi sporturi electronice, realitate virtuală.

 PwC este o reţea de firme prezentă în 156 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.