Proprietarii de hoteluri din România spun că anul acesta a fost cel mai bun sezon în turism din punct de vedere al vânzărilor şi al numărului de turişti, însă se plâng de o criză a forţei de muncă şi că nu găsesc angajaţi pregătiţi. Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat pentru News.ro că 40% din angajaţii de pe litoral au între 16 şi 18 ani, iar operatorii sunt nevoiţi să angajeze doi oameni pentru acelaşi post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”A fost un sezon foarte bun, mult mai bun decât în anii trecuţi, datorită voucherelor pentru bugetari. A fost o măsură binevenită, dacă nu erau acestea ar fi fost un an prost. În plus, după ce în iulie am avut o lună ploioasă, vremea ţine acum cu noi. Turiştii încă vin pe litoral, pentru că sunt tarifele sunt mai mici”, a declarat pentru News.ro prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan.

Acesta afirmă că în jur de 15 septembrie hotelurile se vor închide pe litoral.

Reprezentantul patronatului din turism a vorbit şi de criza mare de forţă de muncă.

”Traversăm o criză de muncă fără precedent. Au plecat 4 milioane de oameni buni din ţară şi aici au rămas cei care nu sunt pregătiţi sau care nu pot munci în străinătate. Din păcate, nu am pus nimic în locul acestora. Nu s-a gândit nimeni dintre aceia care conduc ţara ce se va întâmpla dacă România rămâne fără angajaţi competenţi. Locuri de muncă sunt multe, dar angajaţi nu găsim, mai ales competenţi”, a spus Răducan.

El subliniază că 40% din angajaţii de pe litoral sunt adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.

”Unii încearcă să muncească, dar nefiind formaţi nici profesional, nici educaţional, nu au randamentul unui angajat cu experienţă. Şi pentru acelaşi post trebuie să angajezi doi oameni. Mulţi nici cu mătura nu ştiu să dea. Alţii sunt delăsători, obosesc, sunt la primul lor serviciu. Iar din cauză că pentru un post trebuie să angajăm doi oameni nu putem da salarii mari, pentru că nu suntem productivi. Acest lucru afectează cu 35% bugetele de salarii”, adaugă reprezentantul FPTR.

El spune că un picolo ”care nu a lucrat nimic în viaţa lui şi care sparge farfurii” are un salariu net de 1.200 lei pe lună.

Potrivit acestuia, preţurile pe litoral au fost mai ridicate deoarece au crescut şi preţurile la energia electrică, la combustibil, dar şi la legume, care nu s-au făcut din cauza vremii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.