Uniunea Europeană va încuraja ţările membre să reducă cererea de gaze, stimulând industriile să utilizeze mai puţin acest carburant, în timp ce se pregăteşte pentru posibile reduceri suplimentare ale alivrărilor ruseşti, potrivit unui proiect de plan văzut de Reuters.
Bruxelles-ul se pregăteşte pentru noi scăderi ale livrărilor de gaze ruseşti, un scenariu despre care şeful Fondului Monetar Internaţional a avertizat miercuri că ar putea arunca economiile în recesiune.
Planul Comisiei Europene, care urmează să fie publicat pe 20 iulie, va sugera ţărilor să lanseze stimulente financiare pentru ca firmele să reducă consumul de gaze, să folosească ajutoarele de stat pentru a încuraja industriile şi centralele electrice să treacă la alţi combustibili şi să lanseze campanii de informare pentru a îndemna consumatorii să utilizeze mai puţină încălzire şi răcire.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Măsurile care vizează industria ar putea include licitaţii în care marii consumatori ar primi compensaţii pentru utilizarea gazulelor într-o măsură mai mică, potrivit proiectului, carear putea suferi modificări înainte de a fi publicat.
Guvernele ar trebui, de asemenea, să decidă ordinea în care vor forţa industriile să se închidă în cazul unei situaţii de urgenţă în aprovizionare, se arată în comunicat.
Un astfel de ordin ar trebui să ia în considerare cât de esenţiale sunt serviciile unei întreprinderi şi modul în care închiderea acesteia ar afecta lanţurile de aprovizionare.
Acţionând acum, UE îşi propune să acumuleze o cantitate cât mai mult gaze în depozite şi să creeze un tampon de aprovizionare pentru iarnă, când cererea pentruîncălzire va atinge vârfuri.
Rezervele de gaze aflateîn depozitele din UE sunt în prezent la 62% din capacitate, cu mult sub obiectivul blocului de 80% din capacitate, care ar trebui atins până în noiembrie.
Gospodăriile sunt ”clienţi protejaţi” conform legislaţiei UE, ceea ce înseamnă că ar fi ultimele afectate de raţionalizarea gazelor. Dar ţările ar putea impune limite obligatorii de încălzire sau răcire altor consumatori, cum ar fi birourile sau centrele comerciale, dacă există o lipsă gravă de gaze, se arată în proiect.
”Acţiunea comună timpurie la nivelul UE în acest moment critic al procesului de umplere a depozitelor va reduce nevoia unei posibile şi mai dureroase reduceri a cererii mai târziu în timpul iernii”, se arată în proiect.
Comisia a refuzat să comenteze.
Înainte ca Moscova să invadeze Ucraina în februarie, UE se baza pe Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze.
Această pondere a scăzut, iar fluxurile din Rusia sunt acum sub 30% din media perioadei 2016-2021, se arată în proiect.
Moscova a redus livrările de gaze către 12 ţări din UE, de la începutul războiului, întrerupându-le pe unele complet din cauza unei dispute referitoare la moneda de plată şi afectând altele prin reducerea fluxurilor prin conducta sa Nord Stream 1 către Germania. Acea conductă este acum offline pentru întreţinere, despre care guvernele se tem că ar putea fi extinsă din cauza războiului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.