Bursele europene au scăzut puternic luni, la începutul noii săptămâni de tranzacţionare, pe fondul vânzărilor globale a acţiunilor, din cauza incertitudinilor economice, deşi au redus din pierderi spre sfârşitul sesiunii, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Indicele regional Stoxx 600 a închis în declin cu 2,2% mai jos, temperând scăderea de peste 3%, pe măsură ce sectorul tehnologic şi-a revenit pentru a termina cu o pierdere de 1%.

Toate sectoarele şi bursele majore au terminat totuşi în roşu, acţiunile companiilor de utilităţi şi de petrol şi gaze coborând ambele peste 3%.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Strategii au subliniat mai multe cauze ale pierderilor pe burse în Europa, Asia şi SUA, care a început săptămâna trecută, inclusiv temerile privind o recesiune din SUA şi ale unei reduceri rapide a dobânzilor Rezervei Federale, recenta creştere a dobânzilor Băncii Japoniei şi prăbuşirea yenului şi o reevaluare continuă a sectorului tehnologic.

VIX, o măsură a volatilităţii aşteptate a pieţei, a crescut cu mai mult de 100%, la 64,06, în timpul tranzacţiilor de luni, înainte de a se tempera la aproximativ 35, încă cel mai ridicat nivel din 2020.

Acţiunile din SUA au înregistrat pierderi abrupte în cursul dimineţii, Dow Jones Industrial Average pierzând aproape 1.000 de puncte, sau 2,5%, în timp ce Nasdaq Composite, dominat de acţiunile companiilor din sectorul tehnologic, a scăzut cu 2,6%.

Pieţele din Asia-Pacific au condus luni vânzările de active. Acţiunile japoneze au intrat pe o piaţă urs, indicele Nikkei 225 pierzând 12,4%, pentru a înregistra cea mai proastă zi din 1987.

Indicele mai larg Topix a scăzut cu 12,23%, în timp ce casele de tranzacţionare grele, precum Mitsubishi, Mitsui and Co., Sumitomo şi Marubeni, au scăzut cu peste 14%.

Între timp, yenul a urcat la cel mai ridicat nivel faţă de dolar din ianuarie, pe măsură ce titlurile de Trezorerie americane au crescut.

În ceea ce priveşte datele economice publicate luni, cererea de servicii din Marea Britanie a crescut în iulie la 52,5, de la 52,1 luna precedentă, potrivit indicilor managerilor de achiziţii.

Datele corespunzătoare pentru Italia şi Spania au indicat, de asemenea, o creştere susţinută în sector, dar într-un ritm mai lent decât lunile precedente.

Indicele german DAX a coborât cu 1,95%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 1,425, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 2,04%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 2,27%, în timp ce IBEX 35, al bursei din Madrid, a scăzut cu 2,34%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.