Primul mesaj publicat pe Twitter este scos la licitaţie de şeful reţelei de socializare, Jack Dorsey, care l-a listat pe un site ca unică semnătură digitală, scrie Reuters.
“just setting up my twttr”, listat acum drept suvenir, a fost trimis de pe contul lui Dorsey în martie 2006.
Vineri, a primit oferte care au ajuns la 88.888 de dolari în decurs de câteva minute, după ce Dorsey a publicat un link către Valuables by Cent. Oferte mai vechi relevă faptul că acest mesaj a fost scos la licitaţie în luna decembrie.
Mesajul vechi de 15 ani este unul dintre cele mai cunoscute şi ar putea atrage preţuri mari. Sâmbătă, după miezul nopţii, cea mai mare sumă oferită pentru mesajul Twitter a fost de 100.000 de dolari.
Un cumpărător al unui mesaj Twitter va primi un certificat digital cu dedicaţie, semnat folosind criptografia, care va include metadata tweet-ului original, potrivit site-ului Valuables. Mesajul va fi în continuare disponibil pe platforma Twitter.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.