Presa de stat chineză a criticat dur planul conglomeratului hongkonghez CK Hutchison de a vinde porturile sale din apropierea Canalului Panama către un consorţiu condus de BlackRock, într-o postare pe reţelele sociale care a fost ştearsă la doar câteva minute după publicare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Contul de pe platforma Weibo, asociat postului de televiziune de stat CCTV, a transmis că tranzacţia afectează interesele naţionale ale Chinei şi a comparat vânzarea cu ”a înmâna un cuţit unui adversar”.

În postare se mai arăta că, în calitate de companie din Hong Kong, CK Hutchison ar trebui să fie precaută în privinţa unor acorduri care ar putea dăuna intereselor naţionale ale Chinei.

La scurt timp după publicare, postarea a fost ştearsă fără explicaţii.

Deşi motivul ştergerii nu este clar, incidentul evidenţiază opoziţia tot mai mare din China faţă de această tranzacţie. Autoritatea de reglementare a pieţei din China a anunţat vineri că va revizui acordul de vânzare.

Tot vineri, Reuters a relatat că CK Hutchison a amânat o parte a procesului de vânzare, deşi surse apropiate negocierilor au precizat că înţelegerea nu a fost anulată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.