Valoarea totală a rezervărilor (gross booking value) intermediate de către Travelminit, jucător pe piaţa rezervărilor hoteliere din România, a crescut de la 10 milioane la 13,5 milioane de euro, o creştere de 34% în 2021 comparativ cu 2019. Potrivit companiei, tichetele de vacanţă rămân un stimul de bază pentru turismul intern. Tichetele de vacanţă rămase neutilizate din anii trecuţi (2019 şi 2020) mai pot fi folosite pentru a rezerva cazări în România până în iunie 2022.
"2021 a fost un an atipic pentru jucătorii din industria turismului, o etapă în care aceştia au învăţat să se adapteze la schimbările constante impuse de contextul pandemic şi să găsească noi oportunităţi pentru turişti. Însă provocările nu se opresc aici", arată platforma hotelieră online Travelminit.ro, parte din Szallas Group, potrivit căreia incertitudinea va plana în domeniul turistic şi în 2022.
Travelminit.ro, unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa turismului intern, precizează că a avut un 2021 foarte bun ca urmare a creşterii interesului pentru destinaţiile din România, o schimbare apărută pe fondul restricţiilor de circulaţie internaţională. În ceea ce priveşte numărul înnoptărilor din 2021, Travelminit.ro a înregistrat o creştere de 31% faţă de 2019, semn că românii au ales să călătorească mai mult în ţară în ultimul an.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„La succesul platformei noastre a contribuit cu siguranţă şi portofoliul generos de unităţi de cazare listate pe Travelminit.ro, unde, în prezent, sunt înregistrate şi active 7.500 de unităţi de cazare, o creştere de 136% faţă de 2019. De asemenea, valoarea totală a rezervărilor rezervărilor (gross booking value) intermediate în România a crescut de la 10 milioane la 13,5 milioane de euro, o creştere de 34% în 2021 comparativ cu anul 2019. Aceste cifre ne bucură foarte tare, mai ales că ştim că a fost o perioadă cu numeroase provocări pentru turism. În contextul pandemiei, am asistat la câteva transformări foarte interesante ale obiceiurilor, nevoilor şi preferinţelor turiştilor noştri, care acum au aşteptări diferite. Şi voi da doar câteva exemple: condiţii flexibile de rezervare, fără avans sau cu anulare gratuită, rezervări last minute, căutări după promoţii, un plus de atenţie acordată la review-urile date pe tema măsurilor de igienizare a unităţilor. De asemenea, suntem fericiţi pentru faptul că, în ianuarie 2022, am ajuns la un prag important: acela de a avea 1 milion de oaspeţi serviţi de platforma Travelminit‟, a declarat Ferenc Rigo, CEO Travelminit.ro.
Ce au căutat turiştii români în 2021: rezervări last minute, preţuri speciale, ofertele fără avans şi cu anulare gratuită.
"Foarte important de menţionat la acest capitol este schimbarea de comportament a turiştilor, ale căror nevoi s-au adaptat la noile restricţii şi măsuri sanitare. Astfel, cazările cu o politică de rezervări flexibile, care se pot face fără avans sau care oferă anulare gratuită, au devenit tot mai căutate, fiind un avantaj considerabil pentru turiştii care, în acest mod, s-au bucurat de mai multă siguranţă privind vacanţele lor", arată datele companiei.
De asemenea, potrivit Travelminit.ro, sejururile promoţionale au fost din ce în ce mai căutate, astfel că au apărut nenumărate oferte de pachete atractive şi accesibile în toată România. Un alt criteriu pe care turiştii l-au luat în considerare în alegerea cazării a fost reprezentat de siguranţa şi măsurile de igienizare oferite, astfel că unităţile care au comunicat constant pe această temă au fost preferate de români.
O altă tendinţă observată în ultimii doi ani este şi cea a rezervărilor last minute. Din cauza incertitudinii în ceea ce priveşte deplasările, decizia de călătorie a turiştilor durează acum mai mult, aşa că cei mai mulţi dintre ei aleg să facă rezervarea cât mai aproape de data plecării pentru a nu apărea schimbări majore. În plus, pandemia a reconfigurat opţiunile românilor privind unităţile de cazare alese.
Astfel, conform unui raport publicat de Travelminit.ro, anul 2020 a adus o creştere a căutărilor şi a rezervărilor de unităţi care au o capacitate de cazare mai mică: pensiuni (+100% creştere faţă de 2019), case de vacanţe (58%) şi apartamente (44%). De asemenea, în contextul pandemic, la mare căutare au fost hotelurile şi unităţile de cazare cu standarde mari de igienizare, în creştere cu 207% comparativ cu 2019.
În plus, în 2021 a apărut şi un trend nou în ceea ce priveşte rezervările: numărul căutărilor şi al rezervărilor pentru apartamente au crescut cu 65% faţă de 2020 şi cu 138% faţă de 2019, mai ales în timpul verii, în zona litoralului.
Nu în ultimul rând, atunci când vine vorba despre destinaţiile de top din ultimul an, turiştii români au mers pe aceleaşi locuri cu tradiţie din ţara noastră: litoralul Mării Negre în sezonul cald, staţiunile montane pe timp de iarnă. Alte destinaţii către care s-au orientat românii în 2021 au fost staţiunile balneoclimaterice (Băile Felix, Băile Herculane), Delta Dunării şi satele săseşti.
"După cum menţionam anterior, 2022 va fi anul în care călătoriile interne vor avea parte de creştere, ceea ce înseamnă că hotelierii ar trebui să se pregătească pentru a atrage turiştii cu oferte, pachete şi experienţe inedite. Potrivit raportului emis de Travelminit.ro, încă va exista o doză considerabilă de incertitudine privind planificarea vacanţelor în România, fapt dovedit şi de lipsa cererilor de rezervare a cazării din timp. Dacă până acum sejururile erau rezervate cu mult timp înainte, acum ele sunt organizate cu maximum o lună înainte. De asemenea, un trend care se va menţine şi în 2022 este cel al cazărilor care le oferă flexibilitate călătorilor: anulare gratuită, o politică tot mai căutată de turişti, sau rezervare fără avans", spun reprezentantii companiei.
Un alt rol important va fi jucat de tichetele de vacanţă, care vor fi emise din nou în 2022, după cum a anunţat Guvernul României la finele anului trecut.
"Un ajutor de nădejde pentru cei care doresc să călătorească în România şi un stimul de bază pentru turismul intern, tichetele de vacanţă vor avea un aport semnificativ la dinamica turismului din acest an. Nu în ultimul rând, turiştii trebuie să ştie că tichetele de vacanţă rămase neutilizate din anii trecuţi (2019 şi 2020) mai pot fi folosite pentru a rezerva cazări în România până în iunie 2022, o şansă în plus pentru cei care nu au apucat să se bucure de un sejur în baza lor', adauga ei.
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conţine 7.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă şi acoperă o gamă largă de cazare în toată ţara (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţa rezervărilor cu card de vacanţă. În 2021, Travelminit raportează 13.5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platformă.
Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.