Operatorul Orange România a anunţat joi că extinde reţeaua 5G şi locuitorilor, autorităţilor publice şi companiilor din municipiul Bacău, acesta fiind al 18-lea oraş din ţară în care reţeaua Orange 5G este disponibilă.
”Orange România continuă extinderea reţelei 5G şi, începând de astăzi, oferă locuitorilor, autorităţilor publice şi companiilor din municipiul Bacău acces la cea mai bună experienţă de conectivitate. Bacăul devine al 18-lea oraş din ţară în care reţeaua Orange 5G este disponibilă, alături de Braşov (inclusiv Poiana Braşov), Bucureşti - acoperit 100% 5G, Craiova, Cluj-Napoca, Constanţa (inclusiv staţiunea Mamaia), Iaşi, Timişoara, precum şi în Bragadiru, Chitila, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popeşti-Leordeni, Predeal şi Voluntari”, anunţă compania.
Astfel, clienţii cu un abonament Orange 5G şi un dispozitiv compatibil vor beneficia de acces în cea mai rapidă reţea 5G din România.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Extinderea reţelei 5G vine în contextul creşterii tot mai mari a consumului de date mobile, dar şi a nevoii clienţilor pentru conectivitate neîntreruptă. În plus, clienţii rezidenţiali pot alege abonamentul 5G care li se potriveşte şi au la dispoziţie o gamă variată de telefoane 5G în magazinul online Orange. În acelaşi timp, companiile şi administraţiile publice pot accesa internet fix de mare viteză, chiar şi acolo unde nu există fibră optică”, precizează compania.
Cu viteze maxime de descărcare de până la 1.2 Gbps şi viteze medii de 600 Mbps, reţeaua Orange 5G este capabilă să ofere utilizatorilor o experienţă similară celei oferite de internetul prin fibră optică, dar deschide şi noi oportunităţi de dezvoltare în zona de inovaţie şi cercetare.
Reţeaua Orange 5G aduce nu doar viteze superioare tehnologiilor existente, ci şi latenţe reduse. În martie 2021, Orange şi Institutul de Cercetare CAMPUS al Universităţii Politehnica din Bucureşti au deschis primul laborator 5G din România, un hub în care mediul academic, startup-urile şi companiile pot să inoveze şi să testeze soluţiile bazate pe tehnologia 5G.
De asemenea, în primul trimestru din 2022, capacităţile 5G au fost testate, în premieră în laboratorul 5G Orange din România, unde a fost realizată prima sesiune de date ce foloseşte nativ doar infrastructura 5G, respectiv reţeaua de tip StandAlone (5G SA), ceea ce permite uRLLC (Ultra-Reliable Low Latency Communications), oferind latenţă de sub 5ms şi capacitate mare de transfer a datelor în partiţii dedicate ale reţelei 5G.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.