Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a obţinut în primul semestru un profit net de 1,288 miliarde de lei, în creştere cu 5,6% faţă de prima parte a anului trecut (1,22 miliarde de lei). Producţia de energie a companiei a fost mai mare cu 3%, urcând la 4.920 GWh în primele şase luni ale acestui an, de la 4.779 GWh în primul semestru din 2022.
Veniturile din exploatare s-au majorat cu 20,4%, la 3,77 miliarde lei, la 30 iunie 2023, de la 3,14 miliarde lei la finalul lunii iunie 2022.
”Profitul operaţional (EBITDA) a scăzut cu 4,7% faţă de aceeasi perioadă a anului precedent, semnificativ influenţat de creşterea cheltuielii cu contribuţia la fondul de tranziţie energetică datorat pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023 care a fost cu 149,5% mai mare faţă de impozitul pe venitul suplimentar datorat pentru perioada similară a anului anterior. Principalele cauze ale creşterii acestei taxe fiind schimbările apărute în metodologia de calcul, precum şi creşterea bazei de calcul reprezentată de veniturile din vânzarea energiei electrice, care în semestrul I 2023 sunt mai mari decât în semestrul I 2022. Veniturile din exploatare au crescut cu 20,4% susţinută de creşterea cu 19,8% a veniturilor din vânzarea energiei electrice. Această creştere este determinată de creşterea cu 21,5% a preţului mediu ponderat, al energiei electrice vândută în semestrul I 2023 faţă de preţul mediu ponderat din aceeaşi perioadă a anului 2022, în condiţiile vânzării unei cantităţi totale de energie electrică similară (-1,3%)”, arată raportul companiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale a scăzut cu 48,7%, reprezentând 43,32% din total cantitate vândută, iar preţul mediu de vânzare pe această piaţă a fost mai mare cu 108,5%. Cantitatea de energie electrică vândută de SNN pe piaţa spot (PZU şi PI) în semestrul I 2023 a scăzut cu 16,4%, reprezentând 13,81 % din total cantitate vândută, iar preţul mediu de vânzare pe această piaţă a fost mai mic cu 48,5%.
Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 5.344.882 MWh în semestrul I 2023 (din care 2.346.037 MWh în trimestrul II 2023); din această producţie brută, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionării, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie, a fost de 424.000 MWh în semestrul I 2023 (din care 195.000 MWh în trimestrul II 2023). Astfel, energia electrică produsă şi livrată în Sistemul Energetic National (SEN) a fost de 4.920.140 MWh în semestrul I 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022 (4.779.204 MWh), reprezentând o creştere de 2,9%. În trimestrul II 2023 cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în SEN a fost de 2.150.500 MWh, în creştere cu 8,1% faţă de nivelul înregistrat în trimestrul II 2022 de 1.989.873 MWh.
Valoarea totală a programului de investiţii al Nuclearelectrica pentru anul 2023 este de 1,345 miliarde lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), semnificativ mai mare decât valoarea programului de investiţii pentru anul 2022 (702,79 milioane lei conform BVC 2022 aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 3/23.02.2022, respectiv 609,22 milioane lei conform BVC 2022 rectificat aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 10/19.10.2022).
Programul de investiţii al companiei pentru anul 2023 cuprinde proiecte de investiţii necesare în cadrul Sucursalei CNE Cernavodă, al Sucursalei FCN Piteşti şi al sediului central, estimate a se realiza până la sfârşitul anului 2023, precum şi obiective de investiţii cu finalizare în următorii ani.
Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% cu energie nucleară în totalul producţiei de energie, la nivel naţional.
Sucursala CNE (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi se află în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susţinerii proiectelor de investiţii pe termen lung ale companiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.