Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că „în perioade de instabilitate nu este sănătos şi responsabil să te joci cu sistemul fiscal” şi a subliniat că PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri.
„Vedem cu toţii în această perioadă ştiri şi tot felul de declaraţii despre efectele crizei economice care se desfăşoară acum la nivel global. Sunt câteva precizări, ca să fie foarte clar despre ce discutăm şi să înţeleagă toată lumea: 1. Nu este sănătos şi responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate. Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii. Avem aproximativ 96 de miliarde de euro alocaţi pentru dezvoltare şi misiunea de a direcţiona aceşti bani spre toate domeniile cheie, în mod inteligent. Altfel, ne vom trezi într-un colaps financiar de nereparat”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.
El a adăugat că „nu ne permitem să greşim constituţional cu marile măsuri de reformă în domenii cheie, mai ales în cele cu impact bugetar. Să ne aducem aminte că legile referitoare la pensiile speciale ale judecătorilor sau ale parlamentarilor au fost declarate neconstituţionale de CCR”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Fie pentru că ele contraveneau unor principii constituţionale ale independenţei justiţiei, fie că erau neclare, imprecise, impredictibile sau au fost adoptate fără respectarea procedurilor parlamentare constituţionale.
„În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului. Există inechităţi? Da! Însă avem în PNRR stipulate foarte clar următoarele: reforma pensiilor (un sistem bazat pe contributivitate), precum şi reforma administraţiei publice şi a salariilor din sistemul public (un sistem bazat pe performanţă). Aşa vom repara lucrurile. De ce? Ca să şi producă efecte. Ca să şi funcţioneze pe termen lung”, a completat Ciucă.
Acesta a adăugat că PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei.
„Nu suntem de acord cu nicio viziune care pune azi poveri pe mediul de afaceri şi pe companii. Cum ne redresăm, dacă slăbim economia reală? Noi nu putem promova măsuri neconstituţionale, impozite peste noapte, taxe şi poveri pe companii şi mediul de afaceri. Greşelile, în această perioadă, ne vor costa enorm. Iar noi, Partidul Naţional Liberal, ne asumăm măsurile luate şi înţelegem că trebuie să ne uităm la cum va arăta România în viitorul apropiat, cu reformele din PNRR începute, cu banii din PNRR activaţi în programe de sprijin şi dezvoltare a ţării. Nu ne uităm azi la sondaje, ci pe termen lung la societatea românească. Asta credem noi că înseamnă responsabilitate la guvernare”, a conchis preşedintele PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.