Grupul maghiar MOL a anunţat miercuri că intră pe piaţa din Polonia prin achiziţia a 417 staţii de servicii Lotos, la nivel naţional, pentru suma de 610 milioane dolari. Astfel, MOL are potenţialul de a deveni al treilea jucător pe piaţa locală de retail de combustibili. Ca parte a tranzacţiei, PKN Orlen cumpără 185 de staţii de servicii din portofoliul Grupului MOL din Ungaria şi Slovacia pentru suma de 259 milioane dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”MOL intră pe piaţa din Polonia prin achiziţia a 417 staţii de servicii Lotos, la nivel naţional, pentru suma de 610 milioane dolari. Astfel, MOL are potenţialul de a deveni al treilea jucător pe piaţa locală de retail de combustibili. Ca parte a tranzacţiei, PKN Orlen cumpără 185 de staţii de servicii din portofoliul Grupului MOL din Ungaria şi Slovacia pentru suma de 259 milioane dolari. Prin această achiziţie, MOL îşi depăşeşte deja obiectivul strategic setat pentru 2025 şi ajunge să deţină aproape 2400 de staţii de servicii”, anunţă grupul.

Tranzacţia este supusă deciziei Comisiei Europene prin care PKN Orlen urmează să primească undă verde pentru a încheia fuziunea cu Lotos.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acordurile sunt în conformitate cu strategia actualizată pe termen lung a Grupului MOL „Shape Tomorrow” 2030+.

Prin această achiziţie, Grupul MOL îşi continuă expansiunea şi are reprezentare în cea de-a zecea ţară prin segmentul Consumer Services. Numărul de staţii de servicii din portofoliul MOL ajunge la 2.390, de la 1.943, şi sunt operate sub cinci mărci diferite. Sunt incluse şi cele 120 de staţii de servicii OMV din Slovenia, recent achiziţionate, cât şi cele 95 de noi staţii din Slovacia şi Ungaria. Aceste achiziţii sunt condiţionate de aprobarea fuziunii.

În urma finalizării tranzacţiei, MOL se evidenţiază ca un jucător important pe piaţa poloneză de retail de combustibili, mai arată grupul.

“Pentru MOL, această tranzacţie reprezintă un pas major în călătoria strategică de transformare pe care a început-o în 2016 şi care a fost accelerată anul trecut prin strategia noastră actualizată. Achiziţionarea activului ACG din Azerbaidjan, construcţia noii fabrici de polioli în Ungaria şi intrarea pe piaţa din Polonia sunt repere importante în îndeplinirea obiectivelor noastre. Prin această achiziţie vom avea acces la cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, iar produsele şi serviciile noastre vor ajunge la aproape 40 de milioane de potenţiali clienţi. Maghiarii şi polonezii împărtăşesc aceleaşi experienţe istorice, iar obiectivul nostru comun este să asigurăm eficient aprovizionarea cu energie în regiunea Centrală şi de Est a Europei. Am convingerea că prin acest acord, coridorul energetic Nord-Sud se va consolida şi mai mult,” a declarat Zsolt Hernádi, preşedinte şi CEO al Grupului MOL.

Activele achiziţionate vor oferi o bază solidă de creştere la nivel local, unde MOL a avut o prezenţă limitată până acum, arată MOL.

“Acesta este un moment decisiv pentru industria poloneză de combustibili. Suntem pe cale să finalizăm achiziţia Grupului Lotos, o tranzacţie în beneficiul întregii economii poloneze, din perspectiva ambelor companii implicate, respectiv clienţi, angajaţi şi acţionari. Încă de la demararea procesului de fuziune, am subliniat că prioritatea o reprezintă obţinerea de beneficii suplimentare şi tocmai asta am reuşit. În zona de retail, am negociat cu partenerul nostru maghiar un acord de schimb de proprietăţi, care ne va permite să progresăm din perspectiva planurilor de extindere geografică prin consolidarea lanţului de retail în Slovacia, dar şi prin intrarea pe o piaţă complet nouă, cea a Ungariei”, a spus Daniel Obajtek, preşedintele Consiliului de Administraţie al PKN Orlen.

Polonia are perspective economice puternice şi o rată ridicată de motorizare, cu un important potenţial de piaţă din regiune, cu un consum anual de combustibili de 23 de milioane de tone şi perspective de creştere de 1-2% pe termen mediu. Această achiziţie oferă o poziţionare bună prin localizarea pe autostrăzi, cu oportunităţi suplimentare de creştere organică şi avantaje semnificative pentru extinderea vânzărilor de non-fuel.

„În urmă cu mai puţin de un an am lansat strategia actualizată MOL 2030+, iar unul dintre obiectivele noastre a fost să creştem prezenţa noastră în Europa Centrală şi de Est şi să ajungem la un număr de 2.200 de staţii de servicii până în 2025. Prin finalizarea acestei tranzacţii vom depăşi acest obiectiv şi salutăm intrarea Poloniei în portofoliul nostru de Consumer Services. Nu ne vom opri aici, deoarece credem că segmentul Consumer Services are un potenţial semnificativ în procesul tranziţiei energetice. Scopul nostru este să ajungem la un număr cât mai mare de clienţi şi să oferim soluţii de mobilitate aliniate obiceiurilor de consum aflate mereu în schimbare, împreună cu servicii şi produse de cea mai bună calitate. Reţeaua de staţii de servicii Lotos va oferi premise extraordinare pentru toate acestea”, a declarat Péter Ratatics, vicepreşedinte executiv, Consumer Services, MOL Group.

Sub rezerva aprobării finale a achiziţiei activelor din Polonia, MOL va ceda 185 de staţii de servicii din portofoliul său - 144 situate în Ungaria şi 41 în Slovacia - către PKN Orlen, pentru suma de 259 milioane dolari. Acordul se supune deciziei Comisiei Europene prin care PKN Orlen va obţine undă verde pentru a încheia fuziunea cu Lotos.

Grupul MOL este o companie de petrol şi gaze internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria.

Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări.

Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în 9 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. MOL se angajează să îşi transforme operaţiunile tradiţionale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală şi de Est.

În prezent şi fără noi achiziţii, MOL Group are 1.943 de benzinării în 9 ţări sub 5 mărci diferite. 468 în Ungaria, 435 în Croaţia, 303 în Cehia, 254 în Slovacia, 243 în România, 105 în Bosnia şi Herţegovina, 71 în Serbia, 53 în Slovenia şi 11 în Muntenegru.

MOL Group este lider pe piaţă în Ungaria, Croaţia, Slovacia şi în Bosnia şi Herţegovina, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa cehă şi al treilea ca mărime în Slovenia, România şi Muntenegru.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.