Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, crede că tronsoanele 1 şi 2 din Drumul Expres Craiova – Piteşti vor fi finalizate înainte de termen, el afirmând că a găsit o mobilizare bună a antreprenorilor. Bode a vizitat şantierul drumului expres Craiova – Piteşti şi a constatat că pe tronsonul 1 se aflau 163 de utilaje, iar pe tronsonul 2 lucrau peste 600 de muncitori.
Lucian Bode a declarat, marţi, că pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti progresul este undeva la 11 la sută.
“Am vizitat stadiul lucrărilor pe cele două şantiere din drum expres Craiova – Piteşti. Am constatat că pe tronsonul 1 mobilizarea faţă de ultima vizită pe care am desfăşurat-o aici este mult, mult mai bună. Am văzut 163 de utilaje în teren, muncitori mobilizaţi, un progres fizic dublu faţă de luna mai, undeva la 11 la sută. Am încredere că odată cu rezolvarea problemelor pe sectorul 1 şi 2 din cele trei sectoare din tronsonul 1, cu acele sonde de gaz aici nu mai avem niciun blocaj şi tronsonul 1 este în linie dreaptă, cei 17 kilometri, neavând niciun blocaj în a se derula”, a afirmat Bode.
Acesta a a afirmat că are încredere că, atât pentru tronsonul 1, cât şi pe tronsonul 2 lucrările vor fi încheiate înainte de termen.
“Tronsonul 2, cei 41 de kilometri, cu cele două sectoare, mă bucur să constatat aceeaşi mobilizare exemplară, mobilizare pe care o dau exemplu în toate şantierele unde merg pentru toţi antreprenorii. Avem aici un antreprenor serios, are peste 600 de muncitori mobilizaţi astăzi pe cele două sectoare din tronsonul 2. Am încredre că atât tronsonul 1, cât şi tronsonul 2 se vor finaliza înainte de termenul stabilit, sfârşitului anului 2021”, a mai declarat ministrul Transporturilor.
El a mai anunţat şi desemnarea câştigătorului pentru tronsoanele 3 şi 4 din drumul expres Craiova – Piteşti.
“Dacă tronsonul 1 şi tronsonul 2 sunt în execuţie, de astăzi începând pot să spun că şi tronsonul 3 şi tronsonul 4 au intrat în linie dreaptă. Înseamnă că colegii mei din companie de drumuri au desemnat câştigătorul licitaţiei atât pentru tronsonul 3, cât şi pentru tronsonul 4. Au finalizat raportul procedurii pentru tronsonul 4 astăzi şi mă bucur să vă anunţ acest lucru”, a afirmat Bode.
El a spus că valoarea investiţiei pentru tronsonul 3 este de 670 de milioane de lei plus TVA, iar pentru tronsonul 4, de 617 milioane de lei plus TVA, menţionând că ambele au 12 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.