Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat, marţi, un nou apel de proiecte în cadrul Investiţiei 1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Componenta 11 - Turism şi cultură din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.
Astfel, potenţialii beneficiari pot depune, într-un interval de 20 zile, propuneri de obiective care să facă parte din cele 12 rute menţionate în Investiţia 1 - Componenta 11 din PNRR.
Pentru implementarea Investiţiei 1 - Componenta 11 din PNRR a fost derulat un prim apel în perioada 25 februarie - 20 martie 2022, în urma căruia s-a constatat necesitatea deschiderii unui nou apel în vederea ocupării locurilor rămase disponibile în cadrul rutelor turistice/culturale, respectiv pentru ca reprezentativitatea obiectivelor în cadrul celor 12 rute turistice/culturale să fie cât mai mare şi la nivel naţional.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Patrimoniul cultural al României este o valoare a noastră, a tuturor, care trebuie valorificat pentru a crea locuri de muncă, mai ales în zonele rurale. Mulţumesc celor care au muncit şi au pregătit proiecte. Sper că prin acest apel nou să avem şi mai multe propuneri de obiective pentru restaurarea castrelor romane şi ale culelor, şi pentru promovarea mănăstirilor, cetăţilor, castelelor şi satelor tradiţionale, şi a altor obiective de pe cele 12 rute importante pentru promovarea turismului cultural în România”, a declarat ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Investiţia 1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale din cadrul Componentei 11 - Turism şi Cultură PNRR are o alocare de 103,53 milioane euro.
Obiectivul acestei investiţii este de a creşte atractivitatea destinaţiilor turistice selectate în urma dezvoltării a 12 rute turistice/culturale tematice în zonele rurale defavorizate din România şi crearea de noi locuri de muncă în industria turistică. Astfel, este acordat sprijin financiar pentru promovarea celor 12 rute turistice/culturale, şi pentru modernizarea/reabilitarea obiectivelor (siturilor) turistice cu impact naţional şi internaţional, identificate în zonele de destinaţie optimă.
225 de situri incluse în cele 12 rute turistice/ culturale
Cel puţin 225 de situri vor fi incluse în cele 12 rute turistice/culturale, acestea vor fi alese pe baza cartografierii şi vor fi poziţionate în zone strategice, pentru a atrage atât turiştii români, cât şi pe cei străini pe baza acestor rute.
Turismul cultural este un produs turistic de top în ceea ce priveşte călătoriile internaţionale, iar prin acest program se doreşte dezvoltarea României din această perspectivă, prin creşterea accesibilităţii zonelor turistice şi a calităţii infrastructurii turistice, dezvoltarea destinaţiilor turistice, creşterea şi diversificarea ofertei turistice prin valorificarea patrimoniului cultural şi natural, respectiv creşterea calităţii experienţelor şi a serviciilor la nivelul destinaţiilor turistice.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are un buget total de 29,2 miliarde euro, din care 14,2 miliarde euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi. Pentru implementarea Planului, România a încasat două tranşe de prefinanţare în valoare de 3,79 miliarde euro: o transă în valoare de 1,85 miliarde euro aferentă componentei de granturi, respectiv 1,94 miliarde euro din componenta de împrumut.
PNRR se bazează pe şase piloni, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Uniunii Europene, respectiv: tranziţia verde, transformare digitală, creştere inteligentă, coeziune socială şi teritorială, sănătate şi rezilienţa şi politici pentru generaţia următoare. Planul include măsuri privind transportul durabil, educaţia, sănătatea, renovarea clădirilor şi digitalizarea administraţiei publice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.