Ministerul Finanţelor propune un nou program prin care să se împrumute direct de la populaţie, Tezaur, în cadrul noii strategii de administrarea datoriei publice corespunzătoare strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2017-2019, arată un comunicat transmis joi. Ministerul a dezvăluit şi valoarea buffer-ului valutar de la Trezorerie, care este în prezent de 6,3 miliarde euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul a revizuit strategia de administrare a datoriei publice pentru perioada 2017-2019, pentru ca aceasta să fie în concordanţă cu indicatorii prevăzuţi în strategia fiscal-bugetară pe termen mediu. 

"Pentru creşterea accesibilităţii persoanelor fizice la cumpărarea titlurilor de stat, se va introduce Programul Tezaur, prin intermediul căruia populaţia va putea subscrie certificate de trezorerie la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, şi se va continua Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat pentru populaţie prin intermediul pieţei bursiere", a precizat ministerul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ca şi în strategiile precedente, Finanţele susţin, ca obiective generale, că doresc creşterea lichidităţii pieţei interne a titlurilor de stat, limitarea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice şi sigurarea necesarului de finanţare în condiţii de minimizare a costurilor pe termen mediu şi lung.

Ministerul a dezvăluit, în comunicatul transmis presei, şi valoarea la zi a buffer-ului constituit la Trezorerie.

"În prezent, rezerva în valută este de circa 6,3 miliarde euro şi este pusă la dispoziţia Trezoreriei Statului în scop prudenţial, pentru a limita riscul de refinanţare", arată comunicatul.

Ultimele date publicate de Ministerul Finanţelor arătau că buffer-ul, sau rezerva în valută din Trezorerie, era la finalul lunii mai 2016 de 5,9 miliarde euro, ceea ce înseamnă că valoarea sa a crescut cu circa 400 milioane euro în ultimul an.

În 30 martie, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a afirmat, la finalul şedinţei Executivului, că buffer-ul Trezoreriei este peste nivelul necesar, iar soldul din Trezorerie este la un nivel "fără precedent”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.