Ministerul Finanţelor a vândut marţi obligaţiuni de stat în valoare de 75 milioane lei scadente la 8 martie 2022, printr-o licitaţie suplimentară la cea de luni, în care a luat cu împrumut 500 milioane lei (110 milioane euro), la dobânzi în scădere, arată datele publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
În urma sesiunii suplimentare de marţi, valoarea cumulată a licitaţiei a fost de 575 milioane lei.
Licitaţia este a treia dintr-o nouă emisiune de obligaţiuni benchmark.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cererea a fost solidă. Marţi, cele şase bănci participante la licitaţie au oferit 245 milioane lei, după ce oferta a atins luni 1,38 miliarde de lei, de aproape trei ori mai mult decât suma cerută de stat.
Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,4%. În urma licitaţiei, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 2,78%, iar cel mediu, de 2,77% pe an, potrivit datelor BNR.
În 6 martie, Ministerul Finanţelor a vândut obligaţiuni de stat în valoare de 600 milioane lei (132,5 milioane euro), scadente la 8 martie 2022, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 3%.
În 13 aprilie, Ministerul Finanţelor a vândut obligaţiuni de stat în valoare de 600 milioane lei (132,8 milioane euro), scadente la 8 martie 2022, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 2,77%.
Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna mai să împrumute de pe piaţa internă 3,7 miliarde lei, din care 1 miliard de lei prin certificate de trezorerie, iar 2,7 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 405 milioane lei prin licitaţii suplimentare.
În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016. Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...