Ministerul Finanţelor a vândut, vineri, obligaţiuni benchmark în valoare de 45 milioane lei scadente în 29 aprilie 2024, printr-o licitaţie suplimentară la cea de joi, în care a vândut titluri de stat de 300 milioane lei, cu preţul aceptării unor dobânzi în creştere puternică faţă de nivelul de la ultima licitaţie pentru aceeaşi scadenţă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
În urma sesiunii suplimentare de vineri, valoarea totală a licitaţiei a ajuns la 345 milioane lei.
Vineri, cererea băncilor a fost solidă, de 255 milioaane lei, după ce joi cererea a fost una medie, de 466 milioane lei, cu circa 50% peste valoarea licitaţiei, de 300 milioane lei.
Licitaţia de joi a fost a cincea din cadrul emisiunii pentru această scadenţă şi vine după trei licitaţii la rând în care s-au înregistrat dificultăţi la plasarea tuturor titlurilor de stat.
În 17 noiembrie 2016, la precedenta emisiune de obligaţiuni cu scadenţa în aprilie 2024, Ministerul Finanţelor a împrumutat doar 154 milioane lei, cu tot cu sesiunea suplimentară, la un randament mediu de 3,13%, faţă de 2,86% pe an la licitaţia anterioară.
La noua licitaţie, de joi, băncile au obţinut un randament mediu anual de 3,51%, iar randamentul maxim acceptat de stat a fost de 3,53%.
Astfel, în trei luni, costul unui împrumut pentru aceeaşi scadenţă a crescut cu 12%.
Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,25%.
Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru februarie 2017 să împrumute de pe piaţa internă 3,9 miliarde lei, din care 1,8 miliard de lei prin certificate de trezorerie, iar 2,1 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga câteva sute de milioane de lei prin licitaţii suplimentare.
Pentru ianuarie 2017, Finanţele anunţaseră un calendar de împrumuturi de 3,4 miliarde lei, dar a luat efectiv cu împrumutat doar 3,1 miliarde lei.
În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.
Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...