Ministerul Finanţelor a lua joi cu împrumut 1 miliard lei (218,8 milioane euro) prin vânzarea de certificate de trezorerie scadente la 11 iunie 2018, în linie cu nivelul programat, pentru care a acceptat să ofere băncilor un randament mediu de 0,80%, în scădere faţă de licitaţia precedentă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Cele opt bănci participante la licitaţie au oferit 2,05 miliarde lei, de peste două ori mai mult faţă de valoarea anunţată.
Certificatele de trezorerie nu au dobândă, randamentul fiind calculat ca diferenţă între preţul de vânzare, mai mic decât valoarea nominală, şi valoarea pe care statul o va plăti la scadenţă, care este chiar valoarea nominală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La licitaţia de joi, randamentul mediu ponderat a fost de 0,80%, iar cel maxim de 0,82%.
În 11 mai, la ultima licitaţie pentru aceeaşi scadenţă, Ministerul Finanţelor a plasat certificate de trezorerie pe un an de 1 miliard de lei, la un randament mediu de 0,87%.
Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna iunie să împrumute de pe piaţa internă 5,3 miliarde lei, din care 1,8 miliarde lei prin certificate de trezorerie şi 3,5 miliarde lei prin obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 500 milioane lei prin licitaţii suplimentare, nivelul fiind cu mult peste cel din lunile anterioare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...