Meta, proprietara Facebook, face apel la decizia Marii Britanii conform căreia trebuie să vândă platforma de imagini animate Giphy, declarând că dovezile nu susţin constatarea că acordul este o ameninţare pentru rivalii săi sau ar putea avea un impact asupra concurenţei în domeniul publicităţii grafice, transmite Reuters.
Luna trecută, Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA) din Marea Britanie a ordonat Meta să vândă Giphy, pe care a achiziţionat-o pentru suma estimată de 400 de milioane de dolari în mai 2020, după ce a decis că remediile oferite de compania americană nu au răspuns preocupărilor sale.
Este pentru prima dată când autoritatea de reglementare britanică blochează o achiziţie majoră din sectorul digital şi a semnalat o schimbare în controlul său asupra marilor companii de tehnologie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Contestăm decizia CMA referitoare la Giphy şi vom cere suspendarea ordinului CMA de a vinde”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Meta.
”Decizia de blocare a tranzacţiei este greşită din punctil de vedere al legii şi al faptelor, iar dovezile nu susţin concluziile CMA”. Â
Jumătate din traficul către imensa bibliotecă de videoclipuri în bucle a Giphy vine de pe platformele Facebook, Instagram şi WhatsApp ale Meta.
GIF-urile sale sunt, de asemenea, populare printre utilizatorii TikTok, Twitter şi Snapchat, iar CMA este îngrijorată că Meta ar putea limita accesul sau forţa rivalii să furnizeze mai multe date despre utilizatori.
Meta a spus că nu va schimba condiţiile de acces pentru concurenţi şi nici nu va colecta date suplimentare din utilizarea GIF-urilor, care nu au mecanisme de urmărire online, cum ar fi pixeli sau cookie-uri.
CMA a respins soluţia oferită de Meta, de a face aceste propuneri obligatorii din punct de vedere juridic, în parte pentru că ar necesita o monitorizare continuă.
Autoritatea de reglementare este, de asemenea, îngrijorată că Meta a închis afacerile cu reclame ale Giphy, eliminând o potenţială sursă de concurenţă.
Meta a spus că afacerea cu publicitate a Giphy nu a avut succes, iar dacă ar avea potenţialul de a deveni un concurent major, modelul său ar putea fi replicat de orice alt furnizor de GIF.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.