Rupert Murdoch a demarat un proces care ar putea recrea imperiul său media, prin reunirea News Corp şi Fox Corp, au dezvăluit vineri cele două companii, la aproape un deceniu după despărţirea acestora, transmite Reuters.
Ambele companii au format comitete speciale pentru a analiza propunerile unei posibile combinaţii, au spus acestea.
Dacă se va junge la o înţelegere, fuziunea îi va permite lui Murdoch un control mai mare asupra activelor sale media şi va ajuta companiile să reducă costurile.
Companiile media au dificultăţi din cauza creşterii lente a vânzărilor de publicitate din ultimele decenii şi atenţiei utilizatorilor concentrate pe reţelele de socializare şi site-urile web de conţinut.
După ani de expansiune la nivel global, Murdoch şi-a împărţit imperiul în 2013, plasând afacerea tipărită în entitate publică News Corp şi televiziunea şi divertismentul sub numele 21st Century Fox.
Murdoch a spus la acea vreme că vastele sale active media au devenit ”din ce în ce mai complexe” şi că o nouă structură ar simplifica operaţiunile.
Despărţirea a protejat, de asemenea, activele de divertisment ale Fox de orice potenţială consecinţă financiară a unui scandal de piraterie telefonică care a implicat publicaţia News of the World a conglomeratului mass-media, acum dispărută, din Regatul Unit.
Gândirea la acea vreme era că separarea companiilor ar genera în cele din urmă valoare pentru acţionari, potrivit unei persoane familiarizate cu luarea deciziilor.
Această viziune a fost realizată pe măsură ce Fox a vândut cea mai mare parte a activelor sale de film şi televiziune către Walt Disney Co, pentru 71 de miliarde de dolari, în 2019. Vânzarea a lăsat Fox concentrată pe evenimente live, cum ar fi ştiri şi sport, mai degrabă decât conţinutul de divertisment bazat pe scenarii de de platformele de streaming, au observat la acea vreme analiştii de pe Wall Street.
Cu toate acestea, principalele servicii de streaming au început să se extindă. Apple şi Amazon.com, doi giganţi ai tehnologiei cu resurse financiare profunde, au început să liciteze pentru sport, asigurându-şi drepturi de difuzare a meciurilor de baseball şi fotbal din ligii majore.
Fox a reînnoit recent un acord pe termen lung cu National Football League pentru a continua difuzarea meciurilor de duminică după-amiază, dar a renunţat la jocul Thursday Night Football în favoarea Amazon.
Reunirea Fox şi News Corp ar oferi companiilor combinate o capacitate mai bună de a concura şi le-ar completa activele, a spus persoana familiarizată cu propunerea.
Compania combinată ar avea venituri de aproximativ 24 de miliarde de dolari.
Murdoch, în vârstă de 91 de ani, are în prezent participaţii aproape de control în ambele companii. Fiul său, Lachlan Murdoch, este preşedinte şi CEO al Fox Corp.
Companiile care adoptă astfel de aranjamente fac, de obicei, fuziunile ulterioare supuse aprobării de către majoritatea acţionarilor care nu sunt afiliaţi acţionarului lor de control, deşi nu este clar dacă acesta va fi cazul şi aici.
La închiderea tranzacţiilor bursiere de vineri, News Corp avea o capitalizare de piaţă de 9,31 miliarde de dolari, iar Fox Corp de 16,84 miliarde de dolari, potrivit datelor firmei Refinitiv.
Acţiunile News Corp au crescut cu 5%, iar Fox a crescut cu aproximativ 1% în tranzacţiile electronice de după închiderea bursei.
Informaţia a fost publicată pentru prima dată de Wall Street Journal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.