Lira turcească a crescut cu peste 50% faţă de dolar în această săptămână, cea mai bună evoluţie săptămânală înregistrată vreodată, ca urmarea a intervenţiilor pe piaţă de ordinul miliardelor de dolari ale băncilor de stat din Turcia şi a promisiunii că guvernul va acoperi pierderile populaţiei la anumite depozite bancare, transmite Reuters.
Turcii nu au vândut dolari luni şi marţi, potrivit datelor oficiale care sugerează că au jucat un rol redus în aprecierea lirei.
În schimb, intervenţiile pe piaţa valutară au costat banca centrală peste 8 miliarde de dolari în această săptămână, conform calculelor traderilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După patru zile fierbinţi, lira a coborât vineru cu 3% la 11,8 unităţi faţă de dolar.
Moneda a scăzut luni la un minim istoric de 18,4 per dolar, după o deprecieră desfăşurată de-a lungul a de luni de zile, provocată de reducerile neortodoxe ale dobânzilor şi a temerilor privind producerea unei spirale inflaţioniste.
Luni seara, preşedintele Tayyip Erdogan a dezvăluit o schemă în care Trezoreria şi banca centrală ar rambursa pierderile din depozitele convertite în lire din valute străine, declanşând ce mai mare creştere pe parcursul unei şedinţe de tranzacţionare de până acum.
Planul anti-dolarizare i-a determinat pe turci să convertească valute în valoare de aproximativ 900 de milioane de dolari în lire, potrivit ministrului de Finanţe Nureddin Nebati. Dar datele de la autoritatea de supraveghere bancară BDDK au arătat că, după acumularea masivă de dolari săptămâna trecută, deponenţii individuali turci deţineau marţi 163,7 miliarde de dolari în valute - practic neschimbate faţă de luni şi vineri, când totalul a fost de 163,8 miliarde de dolari.
Lira a primit, în schimb, un mare impuls din ceea ce comercianţii şi economiştii au numit vânzări de dolari de către băncile de stat, susţinute de banca centrală.
Numai în primele trei zile ale săptămânii, rezervele valutare nete ale băncii centrale au scăzut cu 8,5 miliarde de dolari, conform calculelor a trei bancheri care au vorbit cu Reuters.
Scăderea a totalizat aproape 18 miliarde de dolari în decembrie, au spus ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.