Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, marţi, la Constanţa, că România nu s-a dezvoltat armonios şi arată ca o piele de leopard, cu zone foarte dezvoltate, marile oraşe, dar şi cu zone de sărăcie. El spune că PIB-ul municipiului Bucureşti este comparabil cu cel al Berlinului şi al Lisabonei, iar capitala noastră împreună cu judeţul Ilfov ar putea intra în zona euro în câteva săptămâni.
Isărescu a afirmat la Universitatea ”Ovidius” din Constanţa, după ce a primit titlul de Doctor Honoris Causa, că în zona euro intri dacă eşti pregătit, iar dacă nu eşti, vei fi marginalizat.
“Zona euro nu este un loc confortabil pentru economiile cu nivel scăzut de competitivitate. Cu alte cuvinte, zona euro, spre deosebire de Uniunea Europeană ca atare, cele 28 de ţări, sperăm că rămâne şi Anglia acolo, nu constituie zona euro un club de convergenţă întrucât membrii săi actuali nu şi-au îmbunătăţit neapărat nivelul de convergenţă după adoptarea euro. (…) Zona euro este mai degrabă o zonă de divergenţă dacă intri nepregătit. În loc să te ajute, te marginalizează. Ca într-un club select unde dacă, să zicem, nu te-ai îmbrăcat cum trebuie, eşti pus la colţ”, a precizat Isărescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai spus că pentru România şi celelalte state din Uniunea Europeană nu se pune problema să nu adopte moneda euro, problema este când aceasta va fi adoptată.
“Procesul de adoptarea euro de către noile state membre este o chestiune de când, nu de dacă. Succesul adoptării monedei unice presupune efectuarea acesteia într-un mod adecvat. Angajamentul de a intra în zona euro este indiscutabil, noi nu avem voie, Anglia are. Anglia, când a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană a trecut: nu voi fi obligată eu, Marea Britanie, am monedă tradiţională, care a fost moneda internaţională înaintea dolarului, la cealaltă globalizare, cea de până la Primul Război Mondial, mă mai gândesc dacă euro va avea succes, eu am 100 de ani de liră sterlină, nu mă obligaţi să adopt moneda euro. Este şi unul dintre motivele pentru care au jucat acest Brexit, spun eu nefericit, dar noi nu avem această excepţie. Cu excepţia Angliei şi Danemarcei şi Suediei pentru o mică măsură, toate celelalte ţări inclusiv România, Polonia, Ungaria, la noi, nu se pune problema dacă adoptăm euro, trebuie să adoptăm, problema este când”, a explicat guvernatorul BNR.
Totuşi, spune Isărescu, aceste state nu sunt grăbite să intre în zona euro, trebuie să o facă atunci când sunt pregătite.
“Ţările ca România au această această libertate, trebuie să intraţi în zona euro, nu vă spunem când, vă spunem atâta, să intraţi pregătiţi, nu intraţi nepregătiţi că veţi avea de suferit. (…) Se respinge cu fermitate orice idee de grăbire a procesului. După cazul Greciei, Grecia într-adevăr a măsluit cifrele, asta este cu prietenii noştri, numai senzaţia că autorităţile unei ţări ca să intre în zona euro lucrează pe la datele statistice, crează o reacţie virulentă din partea Bruxellesului”, a explicat Isărescu.
El a menţionat ce se întâmplă atunci când o ţară intră în zona euro şi nu este suficient de dezvoltată şi care sunt riscurile care pot apărea.
“În momentul când apare un declin al activităţii economice, altfel eşti afectat în mai mare măsură de o eventuală recesiune, eşti în zona euro, nu mai ai control asupra cursului de schimb, nu mai poţi să foloseşti toate instrumentele politici monetare. Politica monetară e folosită pentru toată zona euro, nu mai poţi să o adaptezi la situaţia ţării, nu mai ai independenţă practic în politica monetară. Nu mai ai la dispoziţie decât ceea ce se numeşte devalorizarea internă, trebuie să reduci salarii, să închizi fabrici, să creşti şomajul”, a precizat Isărescu.
Guvernatorul BNR a spus că Bucureştiul şi Ilfovul, daca ar putea fi decupate de restul ţării, ar putea intra în zona euro în câteva săptămâni.
“Dacă cineva ar putea să decupeze Ilfovul cu Bucureştiul, l-ar plasa în zona euro în 2-3 săptămâni. Are toate condiţiile să intre în zona euro. Problema este că nu putem să-l decupăm. De la Bucureşti nu sunt decât vreo 40 de kilometri până la vestitul Las Fierbinţi, care intră mai greu în zona euro”, a mai spus guvernatorul.
Mugur Isărescu a declarat că Bucureştiul are PIB-ul comparabil cu Berlinul şi cu Lisabona, că este un oraş bogat, dar că ţara nu s-a dezvoltat armonios, şi că sunt zone de sărăcie cruntă.
“Ţara nu s-a dezvoltat armonios, este o realitate. Ştiţi că Bucureştiul are PIB-ul pe locuitor, bogăţia, cam cât Berlinul? Şi mai înaltă decât Lisabona şi în apropierea Madridului? E un oraş bogat. Nu trebuie să te duci la statistică. Uitaţi-vă la maşinile din Bucureşti, că sunt mai multe maşini mari decât la Roma. În mod evident, cu ochiul liber, multe maşini mari. Deci este un oraş bogat. Dar cum vă spuneam, la 100 de kilometri sunt zone de sărăcie cruntă. Nu poate să intre numai Bucureşti în zona euro. Se vor egaliza relativ preţurile, inclusiv la pâine. Pâinea la noi este în continuare, mai ales în zona rurală, de cinci şase ori mai ieftină. Nu poţi să nu te gândeşti la consecinţele sociale. (…) Ştiţi cum arată România? Arată ca o piele de leopard, cu zone foarte dezvoltate, marile oraşe şi zone de sărăcie”, a mai afirmat Isărescu.
El consideră că adoptarea monedei euro este un proiect politic în esenţă, nu numai un proiect monetar.
‘Adoptarea monedei euro nu este numai un proiect monetar. Adoptarea monedei euro este un proiect politic în esenţă. aşa cum drapelul, imnul naţional sunt simbolurile naţiunii, aşa este moneda, renunţăm la ea. Acesta nu este un simplu proiect monetar, proiectul Băncii Naţionale, nu schimbăm nişte bancnote de poliester cu bancnote de hârtie, e un proiect politic renunţăm la moneda naţională, transferăm de aici la Frankfurt toată politica monetară a ţării”, a explicat guvernatorul.
Mugur Isărescu a mai spus că este necesară întărirea independenţei BNR prin modificarea legii care guvernează activitatea acesteia.
“O importanţă deloc de neglijat o are şi instituţia Băncii Centrale, inclusiv din perspectiva independenţei acesteia. Astfel este necesară întărirea independenţei BNR prin modificarea legii care guvernează activitatea sa. Dar e important de subliniat că nu trebuie să intervină modificări de natură a eroda în vreun fel independenţa instituţiei, aşa cum ar putea să se întâmple dacă unele prevederi cuprinse în propuneri legislative recente ar fi adoptate. Deci vorbim de întărirea independenţei băncii, modificarea legii, dar în direcţia aceasta, nu în direcţia opusă cum se propune în prezent”, a mai declarat Mugur Isărescu.
El a primit, marţi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Ovidius” din Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.