Inspectorii Direcţiei generale antifraudã fiscalã din cadrul ANAF au efectuat controale antifraudã la operatori economici care desfãşoarã activitate comercialã în zona Gãrii de Nord din Municipiul Bucureşti, în urma cărora u fost constatate o serie de fapte de naturã contravenţionalã pentru care au aplicat sancţiunile prezăvuzte de lege. ANAF îndeamnă pe toţi cei care achiziţioneazã bunuri sau servicii pentru care existã obligaţia emiterii de bonuri fiscale sã solicite bonurile fiscale atunci când achitã contravaloarea acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Direcţia generalã antifraudã fiscalã (DGAF) evalueazã sistematic riscul fiscal din zonele comerciale în care nivelul de conformare a contribuabililor la respectarea legislaţiei fiscale este unul redus şi organizeazã acţiuni operative în vederea descoperirii şi sancţionãrii abaterilor de la prevederile legale. Astfel, în cursul zilei de 19 iulie 2024, inspectorii DGAF au efectuat controale antifraudã la operatori economici care desfãşoarã activitate comercialã în zona Gãrii de Nord din Municipiul Bucureşti”, anunţă ANAF într-un comunicat oficial.

Potrivit ANAF, ”principalele obiective verificate au fost respectarea obligaţiilor de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale şi de emitere de bonuri fiscale pentru bunurile livrate cu amãnuntul ori a prestãrilor de servicii efectuate direct cãtre populaţie, existenţa documentelor justificative pentru bunurile comercializate, legalitatea efectuãrii de activitãţi economice, precum şi utilizarea legalã a forţei de muncã”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Controalele au confirmat riscul fiscal evaluat, fiind constatate o serie de fapte de naturã contravenţionalã pentru care au aplicat sancţiunile prevãzute de lege. Activitãţile de monitorizare a riscurilor fiscale şi de control antifraudã în zone comerciale vor continua în scopul creşteri gradului de conformare a contribuabililor, sens în care recomandãm tuturor contribuabililor sã respecte legislaţia fiscalã”, precizează insituţia.

ANAF îndeamnă pe toţi cei care achiziţioneazã bunuri sau servicii pentru care existã obligaţia emiterii de bonuri fiscale sã solicite bonurile fiscale atunci când achitã contravaloarea acestora, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar.

”În cazurile în care întâmpinaţi refuzul operatorilor economici de a emite şi înmâna bonuri fiscale pentru contravaloarea bunurilor achiziţionate puteţi sesiza telefonic fapta prin intermediul serviciului TELVERDE al Ministerului Finanþelor, la numãrul de telefon 0800 800 085, care poate fi apelat, gratuit, 24 de ore din 24. De asemenea, pentru sesizarea refuzului operatorilor economici de a emite şi înmâna bonuri fiscale pentru contravaloarea bunurilor achiziţionate precum şi pentru sesizarea altor fapte ce pot constitui abateri de la legislaţia fiscalã şi financiarã, puteţi utiliza formularul unic de contact, disponibil pe site-ul ANAF la adresa https://www.anaf.ro/asistpublic/, sau puteţi sã transmiteţi în scris la registratura ANAF din Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5.”, mai precizează ANAF în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.