Exporturile României au scăzut cu 2,4%, în primul semestru, la 46,268 miliarde de euro, iar importurile au crescut cu 1%, la 61,359 miliarde de euro, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În luna iunie 2024, exporturile FOB au însumat 7,750 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 10,529 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,778 miliarde euro. Faţă de luna iunie 2023, exporturile din luna iunie 2024 au crescut cu 0,1%, iar importurile au crescut cu 5,2%. În perioada 1.I-30.VI 2024, exporturile FOB au însumat 46,268 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 61,359 miliarde euro. În perioada 1.I-30.VI 2024, exporturile au scăzut cu 2,4%, iar importurile au crescut cu 1%, comparativ cu perioada 1.I-30.VI 2023. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-30.VI 2024 a fost de 15,09 miliarde euro, mai mare cu 1,764 miliarde euro (+13,2%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.VI 2023”, arată datele INS.

În perioada 1.I-30.VI 2024, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,5% la export şi 36,5% la import) şi alte produse manufacturate (29,3% la export şi 28,4% la import).

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1.I-30.VI 2024 a fost de 33,649 miliarde  euro la expedieri şi de 45,008 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,7% din total exporturi şi 73,4% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1.I-30.VI 2024 a fost de 12,619 miliarde euro la exporturi şi de 16,350 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,3% din total exporturi şi 26,6% din total importuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.