Guvernul a aprobat joi, prin Memorandum, declanşarea procedurilor necesare pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru întreprinderile cu angajaţi ce beneficiază în prezent de scutiri la plata impozitului pe venit, astfel încât să se menţină acest statut fiscal special, iar salariile nete pentru salariaţii din această categorie să nu fie diminuate în contextul transferului contribuţiilor aferente angajatorului către angajat, începând cu 1 ianuarie 2018.
Ulterior aprobării acestui memorandum, se va elabora şi aproba schema de ajutor de minimis prin hotărâre de Guvern care va cuprinde şi procedurile necesare de accesare a acestui tip de ajutoare de minimis de către întreprinderile care au angajaţi din domeniul IT (programatori), cercetare-dezvoltare, persoane fizice cu handicap grav sau accentuat şi angajaţi sezonieri.
Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis, în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor pentru finanţare şi vor fi efectuate plăţile, va fi 2018 - 2020, iar numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate este de 8.760 de întreprinderi, cu o medie anuală de 2.920 de beneficiari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ajutorul de minimis urmează să fie acordat sub formă de sume nerambursabile, alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice, în baza unor decizii de aprobare a cererilor de finanţare. Bugetul total prevăzut pentru acordarea acestui ajutor de minimis este de 300 milioane lei, sumă repartizată în mod egal pentru cei trei ani calendaristici ai perioadei de valabilitate a schemei de ajutor.
Beneficiarii măsurii de finanţare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii, inclusiv cel de a avea angajaţi în baza unor contracte de muncă cu normă întreagă valabile în luna decembrie 2017, care beneficiază de scutiri în baza art. 60 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt transferate din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, fiind datorate de acesta în cotă de 25%, respectiv 10%. În sarcina angajatorului rămâne ca obligaţie din perspectiva celor două contribuţii sociale doar contribuţia de asigurări sociale datorată pentru condiţii deosebite de muncă sau pentru condiţii speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute de lege.
În acest cadru legal, cheltuielile angajatorului reprezentând contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale datorate până la 31 decembrie 2017 ar trebui să se transfere, în procent de 20%, în costurile salariale ale angajatorului aferente angajatului. Pentru menţinerea efectului neutru din punct de vedere fiscal, la nivelul angajatului, s-a redus concomitent şi cota de impozit pe venit, de la 16% la 10%.
În aceste condiţii, angajaţii scutiţi de la plata impozitului pe venit, conform art. 60 din Codul fiscal, care nu beneficiază de efectele reducerii cotei de impozit, sunt într-o situaţie specială, fiind necesară o majorare suplimentară a cheltuielilor angajatorului pentru a putea fi menţinut nivelul veniturilor primite de categoriile de angajaţi menţionate, precizează Guvernul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.