Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, joi, că Guvernul a aprobat un Memorandum privind acordarea unui ajutor de salvare, în valoare de 195 de milioane de lei, pentru TAROM, în lipsa căruia compania ar fi în imposibilitatea finanţării activităţii curente.
Dancă a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că s-a aprobat un Memorandum pentru un ajutor de salvare pentru TAROM.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară de către ministrul Economiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este vorba de un împrumut din Trezorerie, de 195 de milioane de lei, în absenţa căruia, practic, TAROM, începând din luna martie, ar fi în imposibilitatea finanţării activităţii curente”, a spus Dancă.
Potrivit acestuia, acesta este primul pas - un ajutor de salvare - care se poate transforma într-un ajutor de restructurare, după notificarea Comisie Europene şi primirea aprobării în acest sens.
”Prin urmare, după aprobarea ajutorului de salvare, compania trebuie să vină cu un plan de restructurare”, a mai spus dancă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.