Grupul ungar MOL anunţă că a investit peste 20 de milioane dolari, de la debutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, în măsuri extinse de prevenire şi combatere a infectării cu virusul SARS CoV 2 pentru angajaţii şi clienţii săi, în Europa Centrală şi de Est şi a donat 5 milioane dolari pentru susţinerea sistemului medical.
”De la debutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, Grupul MOL a investit peste 20 de milioane dolari în măsuri extinse de prevenire şi combatere a infectării cu virusul SARS CoV 2 pentru angajaţii şi clienţii săi, în Europa Centrală şi de Est. MOL a furnizat peste 8 milioane de măşti medicale faciale, 14 milioane de mănuşi de unică folosinţă, 170.000 de litri de dezinfectant, aproximativ 300.000 de teste COVID-19 şi a făcut posibilă vaccinarea angajaţilor care şi-au exprimat voluntar dorinţa. În plus faţă de angajamentele şi politicile sale de responsabilitate socială corporativă, Grupul MOL a donat peste 5 milioane dolari pentru susţinerea sistemului medical, protejarea cadrelor medicale şi a pacienţilor, în contextul crizei sanitare globale fără precedent”, anunţă grupul.
În Ungaria, MOL a sprijinit gestionarea şi prevenirea crizei medicale COVID-19 printr-o donaţie în valoare de aproximativ 1,5 milioane dolari, fondurile fiind alocate pentru achiziţia de aparatură medicală, cât şi alte resurse. În ultimul an, au fost donate 33 de sisteme de ventilaţie şi monitorizare respiratorie către mai multe spitale din Ungaria, iar peste 80.000 de litri de soluţii de igienizare pentru mâini şi suprafeţe au ajuns la mai multe instituţii.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Grupul MOL a luat măsuri imediate pentru a proteja angajaţii şi clienţii şi pentru a securiza fluxul aprovizionării, de care suntem responsabili în mai multe ţări. Într-o situaţie de criză, trebuie să acţionăm, să ne folosim resursele şi să întindem o mână de ajutor” a declarat József Molnár, CEO al Grupului MOL.
În Croaţia, compania de petrol şi gaze INA, membră a Grupului MOL, a donat aproximativ 500.000 dolari furnizorilor, instituţiilor şi ONG-urilor locale. Compania a investit până în prezent aproximativ 3,6 milioane dolari în măsuri extinse de prevenire şi combatere a infectării cu virusul SARS CoV 2 pentru angajaţii şi clienţii săi. Au fost achiziţionate peste 3 milioane de măşti medicale faciale şi 1,5 milioane de mănuşi de unică folosinţă.
În Slovacia, Slovnaft a donat spitalelor 19 ventilatoare mecanice în valoare de peste 540.000 dolari, iar angajaţii staţiilor de servicii au oferit peste 61.000 de cafele Fresh Corner paramedicilor şi personalului medical din linia întâi. Slovnaft a început producţia autohtonă pentru soluţii de dezinfecţie - “Slovnaft hygi Fluid” - şi a donat peste 33.000 de litri, în valoare de 240.000 dolari, instituţiilor sociale. Slovnaft a investit peste 6 milioane dolari în măsuri extinse de prevenţie şi combatere a noului coronavirus pentru angajaţi şi clienţi: echipamente de protecţie, generatoare de ozon, purificatoare de aer pe bază de plasmă, dezinfectanţi, teste COVID-19, măşti medicale faciale, campanii de vaccinare împotriva gripei şi pneumococului. De asemenea, compania a oferit periodic angajaţilor testare COVID-19 gratuită.
În Cehia, MOL a donat 3 ventilatoare către spitale şi a oferit gratuit personalului medical 65.000 de cafele Fresh Corner, în valoare de 340.000 dolari.
MOL Serbia a donat combustibil şi fonduri pentru achiziţionarea de echipamente medicale în valoare de peste 22.000 dolari. MOL Serbia a achiziţionat 86.600 de măşti medicale faciale şi 23.760 de perechi de mănuşi de unică folosinţă.
MOL România a donat 1,3 milioane dolari pentru echipamente medicale destinate spitalelor, în demersul de susţinere a sistemului medical românesc pentru combaterea pandemiei.
MOL Pakistan a donat 20.000 dolari pentru înfiinţarea unui centru de carantină în Islamabad şi a sprijinit comunităţile locale din zonele în care desfăşoară operaţiuni cu echipamente de protecţie personală în valoare de 6.500 dolari. Compania a efectuat peste 8.200 de teste pentru depistarea coronavirusului şi a investit 240.000 dolari în măsuri de prevenţie extinse implementate în sediile de birouri şi facilităţile de producţie.
Pentru a contribui la prevenirea eficientă a bolilor, MOL a început să producă dezinfectanţi în Ungaria, Croaţia şi Slovacia, într-un moment în care, la nivel global, stocurile erau insuficiente. În Ungaria, MOL a transformat una dintre unităţile de producţie de lichide pentru spălat parbrizul în linie de producţie pentru dezinfectanţi de mâini şi suprafeţe, pe bază de etanol. Într-un an, doar în Ungaria au fost produşi 4,5 milioane de litri de dezinfectant, aceştia fiind distribuiţi către instituţiile cu rol cheie în lupta împotriva coronavirusului (spitale, şcoli, cămine, servicii publice, etc.). Produsele sunt comercializate în întreaga reţea de staţii de servicii MOL.
MOL a ajuns la un rezultat operaţional EBITDA de 2 miliarde dolari în 2020. În 2021, MOL a înregistrat un rezultat operaţional EBITDA de peste 660 milioane dolari în primul trimestru al anului.
Grupul MOL este o companie de petrol şi gaze internaţională cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări şi 25.000 de angajaţi în întreaga lume. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 243 în România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.