Grupul chinez Zhejiang Geely Holding a efectuat joi prima sa lansare de succes a nouă sateliţi pe orbita terestră joasă, în cadrul unui proiect de realizare a unei reţele de sateliţi, pentru a oferi o navigaţie mai precisă pentru vehiculele autonome, transmite Reuters.
Sateliţii GeeSAT-1, proiectaţi şi dezvoltaţi de companie, au fost lansaţi de la Centrul de Lansare a Sateliţilor Xichang, din provincia de sud-vest Sichuan.
Geely a spus că se aşteaptă ca încă 63 de sateliţi să fie pe orbită până în 2025 şi, în cele din urmă, intenţionează să aibă o constelaţie de 240.
Odată cu lansarea sateliţilor, Geely devine al doilea mare producător auto care are o companie spaţială aliată.
SpaceX, deţinută de directorul general al Tesla, Elon Musk, are peste 2.000 de sateliţi pe orbită pentru reţeaua sa Starlink, care oferă servicii comerciale de internet.
Starlink intenţionează să aibă o reţea de prima generaţie de 4.408 sateliţi.
În timp ce SpaceX îşi foloseşte propriile rachete pentru a-şi lansa sateliţii, Geely a utilizat o rachetă Long March 2C, dezvoltată şi operată de o entitate de stat chineză, pentru a lansa cei nouă sateliţi.
Pe lângă faptul că oferă suport de poziţionare de înaltă precizie pentru maşinile care se conduc singure, Geely a spus că reţeaua sa va servi şi altor funcţii comerciale, cum ar fi furnizarea de servicii de comunicare la Jocurile Asiatice din septembrie.
Sateliţii au o durată de funcţionare de cinci ani şi se vor dezintegra în atmosfera pământului fără a lăsa resturi spaţiale, a adăugat compania.
Reţelele de sateliţi ale Chinei sunt dominate de armată, dar guvernul a început să permită investiţii private în industria spaţială a ţării în 2014. De atunci, companiile comerciale, unele susţinute de guvernele locale, s-au grăbit să se implice în acest sector, majoritatea concentrându-se pe fabricarea de sateliţi şi restul încercând să construiască vehicule de lansare mici, inclusiv rachete reutilizabile.
În ultimul său plan pe cinci ani pentru 2021-2025, Beijingul a cerut o reţea integrată de sateliţi pentru comunicaţii, teledetecţie şi navigaţie. China are în prezent peste 400 de sateliţi desfăşuraţi în spaţiu, inclusiv sateliţi comerciali, potrivit presei de stat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.