Dezvoltatorii de aplicaţii pentru Android vor plăti un comision de 15%, în loc de 30%, pentru primul milion de dolari câştigat într-un an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După ce Apple a decis să mai reducă din presiunea acuzaţiilor de monopol privind politicile pe care le aplică pentru App Store, scăzând la jumătate comisionul aplicat dezvoltatorilor care câştigă mai puţin de un milion de dolari pe an, Google vine cu o măsură similară, dar ceva mai generoasă.

De la 1 iulie, în funcţie de venitul obţinut de către dezvoltatori, Google va aplica comisionul în două praguri. Primul milion de dolari câştigat într-un an va fi taxat cu 15% (în loc de de 30%), iar tot ce se câştigă peste primul milion va fi taxat, în continuare, cu 30%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Este o măsură similară, cu o importantă diferenţă faţă de ceea ce a început Apple să aplice de la începutul acestui an.

Apple ia acum 15% de la dezvoltatorii care câştigă sub un milion de dolari pe an, însă, dacă se obţine şi un singur dolar peste un milion, întreaga sumă va fi taxată cu 30%.

Google, de cealaltă parte, va avea un comision de 15% pentru toate veniturile mai mici de un milion de dolari şi 30% pentru ceea ce depăşeşte. Un dezvoltator care va câştiga 1,5 milioane de dolari pe an va plăti către Google 15% pentru primul milion de dolari şi 30% pentru cei 500.000 de dolari care depăşesc primul milion.

Ca şi în cazul App Store, se estimează că sub incidenţa acestei măsuri vor intra 99% dintre dezvoltatorii de aplicaţii - doar 1% dintre dezvoltatorii de aplicaţii pentru Android câştigă peste un milion de dolari pe an.

Decizia Google ar putea aduce o motivaţie în plus pentru dezvoltatorii de aplicaţii, care, de regulă, acordă mai puţină atenţie Androdoiului decât iPhone-urilor, din cazua veniturilor semnificativ mai mari pe care App Store le generează în comparaţie cu Play Store.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.