Dezvoltatorul american de cazinouri Wynn Resorts a pus ochii pe o nouă piaţă, una care nu a permis niciodată până acum jocurile de noroc, aceasta fiind Emiratele Arabe Unite, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gigantul cazinourilor din Nevada a anunţat marţi un acord de mai multe miliarde de dolari cu emiratul Ras al-Khaimah din Emiratele Arabe Unite, prin care va deschide un hotel de lux cu 1.000 de camere, 10 restaurante şi saloane, un centru spa, un centru de convenţii, locuri de cumpărături şi o zonă de jocuri.

Anunţul a venit în tandem cu o declaraţie a Autorităţii de Dezvoltare a Turismului a Ras al-Khaimah (RAKTDA) prin care a introdus o nouă divizie, numită Departamentul de Reglementare a Divertismentului şi Jocurilor de Noroc, care va reglementa ”staţiunile integrate” care includ operaţiuni hoteliere, spaţii de divertisment, restaurante, spa-uri, magazine de vânzare cu amănuntul, zone de convenţii şi ”jocuri de noroc”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Jocuri” este adesea folosit în mod sinonim cu jocurile de noroc în contextul locurilor de cazare şi agrement, deşi nu era clar dacă acest lucru însemna în mod explicit pariuri în numerar.

RAKTDA nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii atunci când a fost contactată de CNBC.

”Staţiunea integrată recent anunţată se află încă în faza sa incipientă de proiectare şi urmează să fie finalizată până în 2026. Acestea sunt toate detaliile care pot fi furnizate în această etapă”, arată un comunicat al Marjan, dezvoltatorul Ras al-Khaimah implicat în acord, potrivit Associated Press.

Compania Wynn Resorts este cunoscută pentru cazinourile şi hotelurile sale opulente, mai ales în centrele jocurilor de noroc din Las Vegas şi Macao.

Emiratele Arabe Unite, renumite pentru zgârie-nori strălucitori, centre comerciale mamut şi deşerturi ondulate, au fost adesea comparate cu Las Vegas - cu excepţia unor diferenţe majore, dintre care cea mai mare este că religia oficială din emirat este islamică şi interzice jocurile de noroc.

În timp ce consumul de alcool şi purtarea bikinilor pe plajă au fost de mult permise în cea mai mare parte a ţării, deosebindu-se de mulţi dintre vecinii săi din Orientul Mijlociu ca un centru prietenos cu străinii, nu a existat loc pentru jocuri de noroc - chiar şi cu construirea Caesars Palace din Dubai. D

Dacă anunţul de marţi al Autorităţii de Dezvoltare a Turismului Ras al-Khaimah defineşte într-adevăr jocurile pentru a include jocurile de noroc, ar fi o schimbare semnificativă pentru emirat şi pentru întreaga ţară.

Mişcarea ar reprezenta încă un pas într-o serie lungă şi accelerată de reforme de liberalizare menite să diversifice economia tradiţională bazată pe petrol a Emiratelor Arabe Unite şi să concureze cu vecinii săi şi cu întreaga lume pentru turism, investiţii şi talent străin.

”Regiunea oferă un potenţial extraordinar pentru industria ospitalităţii şi turismului şi suntem încântaţi de perspectiva dezvoltării unei staţiuni integrate în Ras Al Khaimah”, a declarat Craig Billings, directorul general al Wynn Resorts, recent numit într-un comunicat de presă, descriind Insula Al Marjan, unde va fi construită staţiunea, ca ”un cadru curat şi o locaţie ideală pentru teren verde”.

Al Marjan este o insulă artificială, situată la mai puţin de o oră de Aeroportul Internaţional Dubai.

Noul organism de reglementare a jocurilor de noroc va urma ”cele mai bune practici globale în reglementarea jocurilor de noroc care operează ca parte a staţiunilor integrate din diferite jurisdicţii din întreaga lume”, va lua în considerare ”peisajul social, cultural şi de mediu al Emiratului şi va acoperi licenţele, impozitarea, procedurile operaţionale şi garanţiile pentru consumatori”, a spus RAKTDA în comunicat.

 Potrivit RAKTDA,  ”prioritatea acestei noi divizii este crearea unui cadru robust care să asigure un joc responsabil la toate nivelurile”.

Ras al-Khaimah este cel mai nordic emirat al Emiratelor Arabe Unite şi a lucrat mult timp pentru a atrage turismul, în timp ce încearcă să concureze cu capitala comercială şi turistică a ţării, Dubai.

Emiratele Arabe Unite sunt alcătuite din şapte emirate conduse de lideri individuali, dar care în cele din urmă sunt fideli conducerii naţionale din Abu Dhabi.

Wynn Resorts cunoscută pentru cazinourile şi hotelurile sale opulente, mai ales în Las Vegas şi Macao.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.