Federaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România (FedBet) transmite că înţelege şi acceptă necesitatea noilor măsuri legislative pentru industria jocurilor de noroc, pledând pentru un sistem legislativ şi fiscal predictibil. Reprezentanţii FedBet reiterează promisiunea ca, alături de autorităţi, să lupte împotriva oricăror efecte potenţial nocive în rândul populaţiei, pe care jocurile de noroc le pot genera atunci când nu mai sunt percepute de jucători ca o formă de divertisment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Înţelegem, în contextul socio-economic actual, necesitatea noilor reguli prevăzute de Guvern pentru industria jocurilor de noroc. Considerăm că măsurile recent adoptate îşi vor putea dovedi eficienţa, dacă această adevărată reformă se va întinde cel puţin pe un interval  mediu de timp, ideal pe termen lung, oferind celor care activează în acest domeniu predictibilitatea şi elementele de control necesare pentru a putea menţine jocurile de noroc în topul marilor contribuabili la bugetul de stat”, transmite FedBet – Federaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România, din care fac parte cele două mari asociaţii ale industriei de profil - Rombet şi Romanian Bookmakers şi la care Romslot este asociată.

În contextul adoptării Ordonanţei de Urgenţă 82/2023 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, FedBet precizeaă că noile prevederi din Ordonanţa de Urgenţă vor avea un impact semnificativ asupra modului în care industria jocurilor de noroc operează şi plăteşte taxe în România.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Înţelegem că măsurile au fost luate într-un moment în care statul se confruntă cu provocări complexe din punct de vedere economic si social. La fel ca în cazul oricărui alt sector economic, pentru buna funcţionare a industriei este nevoie de o abordare echitabilă şi transparentă din partea statului”, menţionează reprezentanţii federaţiei.

Ei amintesc că, după iulie 2022, este al doilea val de modificări de ordin fiscal şi operativ, care privesc industria jocurilor de noroc.

”Atât atunci, cât şi acum arătăm deschidere şi dăm dovadă de autentică solidaritate cu nevoile fiscale ale autorităţilor, în contextul macroeconomic actual, dar de o manieră care să asigure menţinerea industriei noastre la un nivel sustenabil. - Prin această Ordonanţă, guvernul a căutat să se asigure că industria jocurilor de noroc operează într-un mod mai transparent şi responsabil, fapt pe care l-am susţinut şi îl susţinem. - FedBet sprijină structurarea corectă a industriei, prin reguli clare. Solicităm o abordare strategică uniformă, utilă şi predictibilă în ceea ce priveşte reglementarea industriei jocurilor de noroc din România”, ”subliniază FedBet.

Reprezentanţii federaţiei reiterează promisiunea ca, alături de autorităţi, să lupte împotriva oricăror efecte potenţial nocive în rândul populaţiei, pe care jocurile de noroc le pot genera atunci când nu mai sunt percepute de jucători ca o formă de divertisment.

”FedBet susţine toate acţiunile Asociaţiei Joc Responsabil, singura entitate care derulează programe de responsabilitate socială în domeniu şi nu numai, aceasta fiind finanţată integral de mediul privat, care a şi înfiinţat-o în urmă cu mai mult de 10 ani. Totodată, operatorii atrag atenţia că şi-au îndeplinit an de an obligaţiile legale cu privire la constituirea şi alimentarea fondului pentru joc responsabil, contribuţie care în prezent a depăşit valoarea de 7 milioane de euro şi care de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, va creşte semnificativ. În aceste condiţii, orice reproş public cu privire la faptul că nu se desfăşoară activităţi de reducere şi de limitare a adicţiei, trebuie adresat instituţiei care gestionează aceste fonduri de milioane de euro şi care trebuie să le aloce pentru dezvoltarea unor programe naţionale de prevenire a dependenţei de jocuri de noroc, de educaţie şi de protecţie a minorilor sau a altor grupuri vulnerabile din punct de vedere social şi economic”, punctează Federaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România.

În opinia organizaţiei, de ambele părţi, autorităţi şi asociaţii de profil, abordarea trebuie să păstreze ca obiectiv principal protecţia jucătorilor, cu un accent deosebit pe minimizarea riscurilor legate de piaţa „neagră”, nefiscalizată, domeniu în care cetăţenii nu beneficiază de niciun fel de protecţie. Mai mult, este evident că proliferarea zonei nefiscalizate ar conduce la o pierdere semnificativă a contribuţiilor masive la bugetul de stat pe care jocurile de noroc autorizate le generează, deci implicit la anularea unora dintre cele mai importante efecte urmărite prin adoptarea noilor măsuri legislative. Impactul  economic şi social al întregii industrii care angajează peste 44.000 de oameni, depăşeşte pragul de 1,3 miliarde de euro/an.

”Susţinem măsurile menite să consolideze o autoritate naţională de reglementare şi control puternică şi real implicată, care să asigure implementarea eficientă a acestor prevederi legale complexe, în beneficiul întregii societăţi. De întărirea controlului din partea autorităţilor şi aplicarea de sancţiuni mai dure pentru a asigura respectarea noilor reguli, vor beneficia nu doar jucătorii şi statul, ci şi operatorii autorizaţi. Apreciem susţinerea pe care Loteria Română a acordat-o acestui proiect şi înţelegem că doar împreună - compania naţională şi firme din sectorul privat - vom putea alinia şi reaşeza sistemul de protecţie socială în acest domeniu, în beneficiul tuturor jucătorilor.Credem că soluţia la orice problemă rezidă în continuarea dialogului transparent şi util, atât pentru o perspectivă pe termen lung pentru industria jocurilor de noroc, cât şi pentru asigurarea unui climat stabil şi predictibil al reglementărilor în acest domeniu. Ne arătăm deschişi să punem la dispoziţie toate datele statistice pe care le avem la acest moment, know-how-ul necesar, dublate de implicare la nivel de operator şi astfel să putem contribui la o schimbare reală pentru întregul sistem. Mai sunt paşi de făcut în modernizarea cadrului legislativ care reglementează jocurile de noroc. Pentru protecţia jucătorilor, un business sustenabil şi pentru o cât mai consistentă contributivitate la buget, toţi actorii implicaţi trebuie să-şi stabilească drept scop aducerea acestei industrii la un nivel înalt de responsabilitate socială, transparenţă şi corectitudine, prin prevederi legislative bazate pe studii ştiinţifice şi măsuri propuse de reputaţi specialişti în acest domeniu. Este ceea ce aşteaptă şi societatea, în ansamblul ei”, conchid reprezentanţii FedBet.

Executivul a aprobat joi OUG referitoare la jocurile de noroc, care stabileşte niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, interzicerea băuturilor alcoolice în locaţii, înfiinţarea unui registru al companiilor şi sediilor, precum şi majorarea garanţiilor depuse de companii, obligaţia operatorilor să aibă sediul social în România.

Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi, încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, se virează în procent de 70% către bugetul de stat, iar procentul de 30% rămas va fi utilizat de ONJN pentru finanţarea programelor pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, pentru promovarea jocului responsabil şi pentru finanţarea unei linii telefonice verzi pentru sesizări din acest domeniu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.